Unul dintre cei mai urmăriţi infractori din România a fost prins la Oradea: Ayunts Gagik, zis Yura, era căutat de 7 ani


Armeanul Ayunts Gagik, zis Yura, unul dintre cei mai căutaţi infractori din România, al cărui nume apare în rubrica "Most Wanted" a Poliţiei Române, a fost prins, sâmbătă, la Oradea.

Bărbatul a fost "săltat" de un echipaj al Biroului Rutier Oradea care l-a prins în trafic, fără permis la volanul unui VW Golf. În urma verificărilor, agenţii au constatat că bărbatul, refugiat în România din 2008 şi cu rezidenţa în localitatea Calafat, judeţ Dolj, era urmărit internaţional.

Magistraţii Judecătoriei Galaţi au emis pe numele lui un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat definitiv în 2010, la 5 ani de închisoare în regim de detenţie, pentru comiterea infracţiunii de trafic de migranţi.

Ayunts Gagik a fost preluat de poliţiştii Compartimentului Urmăriri - Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.

Totodată, bărbatul s-a ales şi cu un nou dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere.

sursa:ebihoreanul.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.