Un bărbat din comuna Maglavit, înșelat de o tânără cunoscută pe o reţea de socializare


Polţiştii din Calafat au fost sesizaţi, ieri după amiază, de către un bărbat de 48 ani, din comuna Maglavit, despre faptul că, în cursul lunii martie 2018, prin intermediul unei reţele de socializare, s-a împrietenit cu o femeie, cu care a corespondat mai mult timp şi care l-a indus în eroare sub pretextul unei eventuale căsătorii, determinându-l ca în repetate rânduri să îi trimită bani prin mandat poştal, prejudiciul total fiind de 4370 de lei.

Joi, bărbatul a încercat să-i trimită femeii prin mandat poştal suma de 9.400 de lei, însă Oficiul Poştal Calafat a sesizat Poliţia Municipiului Calafat. Cu sprijinul Poliţiei Municipiului Reghin, judeţul Mureş, a fost găsită persoana în cauză care aştepta primirea sumei de 9400 de lei, ocazie cu care au stabilit că se numeşte M. Crina, de 29 de ani, din oraşul Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Aceasta a declarat faptul că suma respectivă urma să-i fie trimisă ca un ajutor financiar pe care bărbatul din Calafat a dorit să i-l ofere.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

sursa / gds.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.