O candidată care a susţinut examen scris pentru un post la Liceul „Ştefan Milcu“ Calafat nu poate să afle nota obținută


Situaţie inedită la Calafat. O candidată reclamă faptul că nu își poate afla o notă la proba scrisă susţinută pentru un post de administrator la Liceul „Ştefan Milcu“ din Calafat. Examenul a avut loc pe 25 martie şi, conform calendarului, în aceeaşi zi trebuia să se afişeze şi punctajul pentru a participa la proba practică şi apoi la interviu. Candidata spune că a depus mai multe solicitări, inclusiv să îi dea o copie a lucrării. S-a trezit doar cu o adresă, pe 2 aprilie, că se suspendă concursul.

Un banal concurs de ocupare a unui post de administrator de patrimoniu la Liceul „Ştefan Milcu“ Calafat a devenit un eveniment referitor la care sunt depuse mai multe sesizări.

Pentru acest post s-au depus iniţial patru dosare, dar la prima probă de pe 25 martie, care a constat în examen scris, a ajuns doar Lorena, care a devenit singura candidată. Deşi calendarul concursului prevedea că nota trebuie publicată în ziua respectivă, candidata nu a aflat nici până azi punctajul. Aceasta a spus că examenul s-a derulat cu mai multe sincope.

„Iniţial au fost patru dosare. După selecţie au rămas două. În ziua examenului, pe 25 martie, conform metodologiei, trebuia să fim în sală la 8.30. Am ajuns doar eu. Cealaltă candidată nu a venit şi membrii comisiei erau foarte agitaţi. Au zis să o sune să spună de ce nu vine, ceea ce mi s-a părut dubios. Au aşteptat-o zece minute, ceea ce era în afara metodologiei pe care o afişaseră la avizier. Apoi, din varianta de subiecte pentru examen, prima cerinţă era în afara bibliografiei. Am dat lucrarea şi rezultatul trebuia să se afişzeze în ziua respectivă, până la ora 16.00. Nu am primit nici un răspuns. Nu s-a afişat nici măcar baremul“, a spus candidata Lorena.

A doua zi, pe 26 martie, trebuia să se desfăşoare proba practică, dar nu a mai avut loc. Candidata a rămas şi fără punctajul la proba scrisă şi a început să facă demersuri pentru a afla nota. Prima sesizare a fost depusă la şcoală.

„Solicit să îmi comunicaţi motivele pentru care s-a amânat proba practică din 26 martie. De asemenea, menţionez că subiectul 1 din varianta 1 extrasă pentru concurs nu se regăseşte în bibliografia de concurs. Tot pe 26 martie, candidata a solicitat o copie de pe lucrarea originală în conformitate cu HG 286/2011“, a scris candidata. A venit şi răspunsul de la preşedintele comisiei, un cadru didactic din şcoală, însă fără punctaj. „Datorită refuzului celor doi evaluatori de reevaluare a lucrării scrise, solicitată de preşedintele Comisiei de organizare şi desfăşurare a concursului în calitate de preşedinte al comisiei menţionate, nu sunt de acord cu afişarea notei finale acordate de cei doi membri evaluatori“, a scris preşedintele comisiei.

Candidata spune că abia la trei zile distanţă a putut să vadă baremul şi că a mers la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.

 „Pe 27 martie au afişat baremul şi la subiectul IV soluţia din barem nu răspundea la cerinţă. Am fost pe 27 martie la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi am depus sesizare scrisă, şi mi-au spus că vor trimite comisie pe 29 martie sau pe 1 aprilie. Nu a venit nimeni“, a spus candidata. Pe 2 aprilie, aceasta a primit de la şcoală o informare, şi anume că se suspendă concursul. „Pe 2 aprilie am mers din nou la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, am depus o altă sesizare scrisă şi nu am primit nici un răspuns. Am sesizat şi Ministerul Educaţiei Naţionale. Nu pot să îmi aflu punctajul“, a subliniat candidata.

Ce spune conducerea şcolii

Managerul Liceului „Ştefan Milcu“ Calafat spune că, de fapt, nu se poate afişa punctajul candidatei la lucrare pentru că preşedintele comisiei nu a vrut să facă media notelor şi a cerut reevaluarea lucrării. Directorul a mai precizat că a anulat concursul pentru că a primit sesizări a doua zi de la candidată prin care face referire că subiectele nu se regăsesc în bibliografie.

„Doamna a dat proba scrisă, a luat 30 de puncte. Preşedintele a refuzat să facă media celor doi evaluatori şi în aceste condiţii nu se poate afişa punctajul. Nu se poate nici reevalua lucrarea pentru că nu s-a încheiat prima evaluare. În plus, a doua zi, atât dumneai, şi cât domnul preşedinte au venit şi au sesizat faptul că subiectele nu ar corespunde cu bibliografia şi, în acelaşi timp, ar fi depus şi plângere la Parchet. În condiţiile acestea, regulamentul HG 268 /2011 îmi dă dreptul ca la sesizarea oricărei părţi implicate în desfăşurarea concursului, candidat, membru de comisie, preşedinte să întrerup desfăşurarea examenului. Am primit mai multe solicitări de la candidată, inclusiv o copie de pe lucrare, dar nu îmi permite legislaţia. Dumneai poate să îşi consulte lucrarea în prezenţa secretarului comisiei“, a precizat Cristian Ioneaţă, managerul Liceului „Ştefan Milcu“ Calafat. 

Culmea este că examenul avea tematică şi bibliografie din domeniul economic, iar preşedintele comisiei de examen era un profesor de altă specialitate, fiind inginer mecanic.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj au precizat că nu puteau interveni în acest concurs atâta vreme cât a fost anulat conform HG 268/2011.

„Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj nu putea interveni în această situaţie. Concursul a fost organizat conform HG 268/2011 şi suspendat conform prevederilor acestei hotărâri de guvern. Comisiile de evaluare au fost stabilite în şcoală în Consiliul de Administraţie. Candidata se poate adresa doar instanţei“, a precizat Dana Coşei, juristul ISJ Dolj.

Conducerea şcolii spune că în perioada următoare va face demersurile pentru a stabili în ce condiţii se poate organiza din nou concursul pentru ocuparea postului de administrator de patrimoniu. În ceea ce priveşte comunicarea punctajului candidatei care a susținut proba scrisă pe 25 martie, pare că este misiune aproape imposibilă.

sursa:gds.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.