Ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, aşteptate în judeţul Dolj

Două avertizări de vreme rea, cod galben şi cod portocaliu, au fost emise pentru judeţul Dolj, fenomenele vizate fiind ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină.

Prima atenţionare, cod galben, este valabilă pentru intervalul 2  iunie, ora 14.00 – 2 iunie, ora 21.00.


În intervalul menționat, în zonele montane și submontane, precum și în extremitatea de sud a țării  vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.

Ulterior, Doljul va intra sub incidenţa avertizării cod portocaliu, valabilă pentru perioada 2 iunie, ora 21.00 –3 iunie, ora 12.00


Potrivit meteorologilor, în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, precum și în zona montană și submontană a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.

Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

sursa:realitateadecraiova.net

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.