Cetăţean turc cu permis de şedere fals, depistat la P.T.F. Calafat


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat – judeţul Dolj au depistat un cetăţean turc, care a încercat să intre ilegal în România, folosindu-se de un permis de şedere fals, cu scopul de a ajunge în Germania.

În data de 03.07.2019, în jurul orei 13:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat - I.T.P.F.Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, călătorind ca pasager într-un microbuz condus de către un cetățean bulgar, un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră un paşaport eliberat de autoritățile din Turcia şi un permis de şedere cu însemnele autorităților din Germania.

În urma verificării documentelor de călătorie, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a stabilit faptul că permisul de şedere prezentat de pasagerul turc nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. 

Totodată, s-a stabilit că bărbatul este cetățean turc E.M., în vârstă de 24 de ani. La cercetări, bărbatul a declarat că a recurs la această metodă deoarece nu avea un document de călătorie valabil şi intenţiona să ajungă în Germania.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, aceasta a fost preluată de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.