Trupurile a doi bărbați, descoperite într-o fântână la Ciupercenii Noi


Trupurile a doi bărbați, unul de 44 de ani și altul de 38 de ani, au fost scoase dintr-o fântână aflată în câmp în comuna Ciupercenii Noi. La ora 08:40, a venit un apel pe 112 că ar fi vorba de o persoană posibil înecată într-o fântană.



Echipajul de Pompieri din Calafat a constatat că este vorba de o fântână în câmp aproape de o stână, unde se vedea plutind deasupraa o persoană. Salvatorii au acționat pentru extragerea victimei din fântâna iar, la o verificare atentă au mai descoperit încă o persană în fântâna.


Din primele verificări, cele două cadavre nu prezintă urme de violență.

Potrivit ISU, la fața locului s-a stabilit faptul că doi bărbați, unul de 43 de ani, din Ciupercenii Noi şi celălalt de 38 de ani, din Obârşia de Câmp, judeţul Mehedinţi, ciobani la două stâne amplasate în extravilanul comunei Ciupercenii Noi, au fost găsiţi decedaţi în fântâna respectivă, cadavrele acestora fiind scoase.

Poliţiştii doljeni au deschis un dosar penal pentru a stabili cum au ajuns în fântâna de pe câmpul din Ciupercenii Noi cadavrele celor doi ciobani.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Gîrd, a declarat că este vorba despre un bărbat din Ciupercenii noi şi altul din localitatea Obârşia de Câmp, judeţul Mehedinţă, Pe trupurile bărbaţilor nu există urme de violenţă, deci prima pistă a anchetatorilor ar putea fi sinuciderea.


„În cursul acestei dimineţi, politiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o fântână din comuna Ciupercenii Noi este cazută o persoană. La faţa locului s-a stabilit faptul că doi bărbati, unul de 43 de ani, din Ciupercenii Noi şi celălalt de 38 de ani, din Obârşia de Câmp, judeţul Mehedinţi, ciobani la două stâne amplasate în extravilanul comunei Ciupercenii Noi, au fost găsiţi decedaţi în fântâna respectivă, cadavrele acestora fiind scoase de reprezentanti ISU. Din primele verificări, cele două cadavre nu prezintă urme de violenţă. Cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a declarat Mihaela Gîrd.

About the Author

Pentru început, mă numesc Gigel! Sunt o fire creativă, sociabilă, îmi place să glumesc și să râd (când e nevoie). Îmi place să ascult lucruri interesante pe care cineva le povestește, nu mă plictisesc așa ușor și plus la asta, cînd te afli într-o co…

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru livrarea serviciilor și analizarea traficului. Adresa dvs. IP și programul user agent sunt trimise către Google împreună cu valorile privind performanța și securitatea pentru asigurarea calității serviciului, generarea statisticilor de utilizare, detectarea și remedierea abuzurilor.
Oops!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.