Tânăr în vârstă de 16 ani, din Dolj, reținut după ce a furat două mașini pe care, ulterior, le-a lăsat pe câmp.
Un tânăr în vârstă de 16 ani, din Moţăţei, a fost reținut, joi, fiind bănuit că a furat două mașini pe care le-ar fi condus şi le-ar fi abandonat în extravilanul localităţii de domiciliu.
Potrivit IPJ Dolj, în ziua de 28 august, poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoane necunoscute au încercat să sustragă bunuri dintr-o locuinţă, din Moţăţei.
De asemenea, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la furtul a două autoturisme, parcate de proprietari în faţa locuinţelor lor, în aceeaşi comună.
În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au identificat un tânăr de 16 ani, bănuit atât de infracţiunea de tentativă de furt şi infracţiunea de furt în scop de folosinţă, cât şi de săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Tânărul ar fi condus cele două mașini la interval de aproximativ două ore distanță, către extravilanul localităţii de domiciliu, loc unde le-a şi abandonat. Autoturismele nu au fost lovite.
Tânărul a fost reţinut, joi, urmând ca reprezentanții unităţii de parchet să ia o decizie în cazul acestuia.

„S-a stabilit faptul că tânărul, în după-amiaza zilei de 28 august, ar fi intrat în locuinţa unui bărbat, pe geamul de la baie, lăsat deschis, într-un moment în care acesta nu se afla la domiciliu şi ar fi răvășit bunurile dintr-o camera, fără a fi sustras însă vreun bun. Ulterior, în seara aceleiaşi zile, ar fi sustras două autoturisme parcate de proprietari în faţa porţii locuinţei, lăsate neasigurate şi cu cheile în contact”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.