Cetăţean iranian, depistat la P.T.F. Calafat cu paşaportul altei persoane


Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat un cetăţean iranian care a încercat să intre ilegal în România, folosind un paşaport emis de autorităţile din Slovacia, aparţinând altei persoane.

În data de 08.09.2019, în jurul orei 12:00, la Punctul de Trecere al Frontierei Calafat - I.T.P.F. Giurgiu s-a prezentat pe sensul de intrare în țară un cetățean slovac la volanul unui autoturism marca Mazda, care era însoţit de un bărbat ce a prezentat la controlul de frontieră un paşaport emis de autoritățile din Slovacia.

Procedând la verificarea documentelor de călătorie ale celor două persoane, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a avut suspiciuni cu privire la fotografia paşaportului prezentat de pasagerul autoturismului, fapt pentru care au fost efectuate verificări suplimentare. Astfel, s-a constatat că persoana în cauză a încercat să folosească un paşaport ce aparţinea altei persoane.

În continuarea cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că pasagerul autoturismului este cetăţean iranian, în vârstă de 28 de ani.

Acesta a declarat că a plătit suma de 10.000 de euro unui conaţional pentru a obţine paşaportul, intenţionând să ajungă în Germania.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, şoferul slovac si cetăţeanul iranian au fost preluaţi de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.