În cursul zilei de ieri, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova au acţionat pentru combaterea punerii în circulaţie de bancnote contrafăcute din cupiura de 50 de euro.
Astfel, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au desfăşurat 6 percheziţii domiciliare, în localităţile Piscu Vechi, Ghidici şi Poiana Mare din județul Dolj, la locuinţele folosite de trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 27 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de punerea în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 23 de bancnote din cupiura de 50 de euro, toate având aceeaşi serie, 2 laptopuri, un telefon mobil, 4 carduri bancare, precum şi 32.000 de lei şi 4.110 euro.
În baza probatoriului administrat, poliţiştii i-au reţinut pe cei 3 bărbaţi, faţă de care instanţa de judecată a dispus apoi măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Activităţile s-au desfăşurat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, iar la acestea au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, precum şi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat şi Secţiei 10 Poliţie Rurală Poiana Mare.