Autoutilitară, căutată de autorităţile din Austria, descoperită la P.T.F. Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit o autoutilitară marca Ford, în valoare de aproximativ 70.000 lei, căutată de autorităţile din Austria.

În data de 07.02.2020, în jurul orei 16.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat, pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetăţeanul bulgar G.R., în vârstă de 31 de ani, la volanul unei autoutilitare marca Ford, fabricată în anul 2017.


În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autovehiculul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Austria în data de 07.02.2020.

Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoutilitara de la un cetățean român și nu avea cunoştinţă despre faptul că aceasta ar fi fost căutată de autorităţi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul în valoare de 69.500 lei a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat până la finalizarea cercetărilor.

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.