Cetățean străin, ascuns pe osia unei semiremorci, depistat în P.T.F Calafat


 Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat - I.T.P.F. Giurgiu au depistat un cetățean străin, de naționalitate afgană, care a încercat să intre ilegal în România, ascuns pe osia unei semiremorci. Bărbatul intenționa astfel să ajungă în Germania.

Cetățean străin, ascuns pe osia unei semiremorci, depistat în P.T.F Calafat

În data de 24.11.2021, în jurul orei 03.20,  în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetățean turc, în vârstă de 53 de ani, care conducea un autocamion. Şoferul transporta conform documentelor prezentate, diverse mărfuri pe ruta Turcia – Germania.

La efectuarea controlului fizic al mijlocului de transport, pe osia semiremorcii, a fost descoperită ascunsă, o persoană de sex masculin.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că bărbatul depistat, în vârstă de 31 de ani, este cetățean afgan. Acesta a declarat autorităților faptul că s-a urcat pe osia autocamionului, în timp ce se afla în Turcia, fără ca șoferul să aibă cunoștință despre acest aspect.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, cetățeanul afgan, șoferul cât și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

About the Author

Pentru început, mă numesc Gigel! Sunt o fire creativă, sociabilă, îmi place să glumesc și să râd (când e nevoie). Îmi place să ascult lucruri interesante pe care cineva le povestește, nu mă plictisesc așa ușor și plus la asta, cînd te afli într-o co…

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru livrarea serviciilor și analizarea traficului. Adresa dvs. IP și programul user agent sunt trimise către Google împreună cu valorile privind performanța și securitatea pentru asigurarea calității serviciului, generarea statisticilor de utilizare, detectarea și remedierea abuzurilor.
Oops!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.