Doljean acuzat că şi-a violat sora, la judecată

 Judecătoria Calafat a stabilit primul termen în dosarul în care a fost deferit justiţiei un bărbat de 30 de ani, din Poaiana Mare, acuzat de comiterea infracţiunii de viol. Potrivit oamenilor legii, în seara zilei de 5 iulie, bărbatul şi-ar fi violat sora, o minoră de 13 ani. Poliţiştii au fost sesizaţi de o altă soră a suspectului, o tânără de 24 de ani.

Doljean acuzat că şi-a violat sora, la judecată


Potrivit oamenilor legii, copila de 13 ani ar fi fost violată de fratele său în seara zilei de 5 iulie, anul acesta.

„La data de 5 iulie, orele 23.10 , poliţiştii Secţiei nr.10 Politie Rurală Poiana Mare au fost sesizaţi de o tânără de 24 de ani, cu privire la faptul că sora sa, de 13 ani, ar fi fost victima infracțiunii de viol. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că, în seara zilei de 5 iulie, în jurul orelor 20.30, un bărbat de 30 de ani, din comuna Poiana Mare, în timp ce se afla în locuința comună, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu sora sa în vârstă de 13 ani, împotriva voinţei acesteia”, au precizat oamenii legii.

Pe 6 iulie, suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de viol. În aceeaşi zi, bărbatul a fost dus la Judecătoria Calafat cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea anchetatorilor şi a dispus arestarea inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.

Judecat pentru viol în stare de arest preventiv

Din iulie, instanţa de judecată a prelungit de mai multe ori mandatul de arestare emis pe numele suspectului. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi pe 11 noiembrie. Instanţa a menţinut măsura arestului preventiv şi a respins cererea inculpatului de plasare în arest la domiciliu.

Între timp, în august, inculpatul a fost deferit justiţiei. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Calafat şi a intrat în precedură de cameră preliminară.

În octombrie, instanţa a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurori şi a dispus începerea judecăţii. Hotărârea Judecătoriei Calafat a fost contestată de inculpat la Tribunalul Dolj, instanţă care i-a respins acţiunea.

„Respinge contestaţia formulată de inculpatul R.R.A, împotriva încheierii nr. 150/14.10.2022 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Calafat, ca nefondată”, au dispus judecătorii doljeni.

În urma hotărârii Tribunalului Dolj, care este definitivă, Judecătoria Calafat a stabilit primul termen de judecată pentru data 8 decembrie.

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.