Încălțăminte contrafăcută, în valoare de peste 1.100.000 lei, descoperită în P.T.F. Calafat

 Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocamion, mai multe cutii ce conțineau 3.924 perechi de încălțăminte, toate purtând însemnele unei firme consacrate şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

Încălțăminte contrafăcută, în valoare de peste 1.100.000 lei, descoperită în P.T.F. Calafat

În data de 10.02.2023, în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean ucrainean, în vârstă de 53 de ani, care se afla la volanul unui autocamion, înmatriculat în Lituania.  

Încălțăminte contrafăcută, în valoare de peste 1.100.000 lei, descoperită în P.T.F. Calafat

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, colegii noștri au descoperit, în compartimentul de marfă al remorcii mijlocului de transport, mai multe cutii de carton ce conțineau articole de încălțăminte, inscripționate cu mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.

În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea totală de 3. 924 perechi de încălțăminte, toate purtând însemnele unei mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.

Încălțăminte contrafăcută, în valoare de peste 1.100.000 lei, descoperită în P.T.F. Calafat

Bunurile, în valoare totală estimată de 1.177.200 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Încălțăminte contrafăcută, în valoare de peste 1.100.000 lei, descoperită în P.T.F. Calafat

În prezent, faţă de persoana sus-menţionată, se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet competentă.

About the Author

Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.