Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism aflat în atenția autorităţilor din Italia.
La data de 08.03.2023, în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieșire din țară, un cetăţean libanez, în vârstă de 42 de ani, aflat la volanul unui autoturism, înmatriculat în Libia.
Cu ocazia efectuării verificărilor, polițiștii de frontieră doljeni, au constatat faptul că autoturismul marca Porsche, model Panamera, an de fabricație 2014, se află în atenția autorităților din Italia, figurând ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă la data de 02.12.2014.
Şoferul mijlocului de transport a declarat poliţiştilor că a achiziționat autoturismul anul trecut dintr-un parc auto din Libia și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta se află în litigiu.
Bunul sus-menționat, estimat la o valoare de 150.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de tăinuire la infracțiunea de furt, faptă prevăzută de art. 270, alin. 1 din Codul Penal.