Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit asupra unui cetăţean turc, şofer al unui autocamion, o cantitate de 2 grame substanță vegetală uscată, de culoare verde, cu miros înţepător.
La data de 22.03.2023, în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean turc, în vârstă de 41 de ani, care se afla la volanul unui autocamion.
În baza analizei de risc, a fost efectuat controlul corporal asupra cetățeanului turc, ocazie cu care polițiștii de frontiera au descoperit asupra bărbatului, un plic transparent, de mici dimensiuni, în care se aflau 2 grame de substanță vegetală uscată, de culoare verde, sub formă de muguri, cu un miros înțepător, suspectă a fi canabis.
În cadrul cercetărilor, șoferul a declarat că a achiziționat plicul pentru consum propriu de la o persoană necunoscută, când se afla într-o parcare de pe terioriul Bulgariei.
Ulterior, a fost solicitat spijinul polițiștilor din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Băilești, care au procedat la testarea bărbatului cu dispozitivul DrugTest. Întrucât rezultatul a fost unul pozitiv, persoana a fost condusă la Spitalul Municipal Calafat pentru prelevarea de probe.
În cauză, a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 3 și 4 din Legea 143/2000, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive, conform art.336, alin. 2 din Codul Penal, iar întreaga cantitate de substanță vegetală a fost înaintată împreună cu dosarul penal către D.I.I.C.O.T.-S.T. Craiova.