Peste 1.600 articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, descoperite în compartimentul de marfă al unei remorci, în PTF Calafat

 Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier format din camion și remorcă, peste 1.600 articole vestimentare, susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale titularilor de marcă, estimate la o valoare de 821.500 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă.

Peste 1.600 articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, descoperite în compartimentul de marfă al unei remorci, în PTF Calafat

În data de 25.05.2023, în jurul orei 19.50, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, pe sensul de intrare în țară, un cetățean bulgar, în vârstă de 48 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier format din camion și remorcă. Șoferul transporta coletărie, conform documentelor prezentate, pe ruta Grecia-Ungaria.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, colegii noștri au descoperit, în compartimentul pentru marfă al remorcii, mai multe cutii de carton ce conțin bunuri textile.

În urma inventarierii bunurilor a rezultat cantitatea totală de 1.643 articole vestimentare, inscripționate cu numele unor mărci protejate, despre care există suspiciunea rezonabilă că sunt contrafăcute.

Șoferul nu deţinea documente de provenienţă pentru produsele sus-menţionate. Bunurile, în valoare totală estimată de 821.500 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

About the Author

Pentru început, mă numesc Gigel! Sunt o fire creativă, sociabilă, îmi place să glumesc și să râd (când e nevoie). Îmi place să ascult lucruri interesante pe care cineva le povestește, nu mă plictisesc așa ușor și plus la asta, cînd te afli într-o co…

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru livrarea serviciilor și analizarea traficului. Adresa dvs. IP și programul user agent sunt trimise către Google împreună cu valorile privind performanța și securitatea pentru asigurarea calității serviciului, generarea statisticilor de utilizare, detectarea și remedierea abuzurilor.
Oops!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.