Doi morţi şi doi răniţi după ce o maşină a lovit un stâlp de electricitate

Doi tineri au murit și doi au fost răniți grav, în noaptea de duminică spre luni, după ce mașina în care se aflau a părăsit drumul și a lovit un stâlp de susținere a rețelei electrice, în localitatea Dobridor, județul Dolj

Accidentul din Dobridor a avut loc după ora 24.00.


Potrivit IPJ Dolj, în accident a fost implicat un singur autoturism condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani, din comuna Moțăței. Acesta, în timp ce conducea un autoturism din direcția de mers Moțăței către localitatea Unirea, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul direcției de mers, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și încă un pasager aflat în autoturism au decedat.

Totodată, ceilalți pasageri, doi tineri în vârstă de 22 și 26 de ani, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați de urgență la o unitate medicală.

„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, transmite IPJ Dolj.

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.