Un tânăr de 26 de ani, din Poiana Mare, județul Dolj, a fost reținut de polițiști, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie şi distrugere.
În seara zilei de 06 ianuarie, ora 21.40, poliţişti din cadrul Secţiei nr.10 Poliţie Rurală Poiana Mare au fost sesizați de către o tânără de 23 de ani, din comuna Malu Mare, cu privire la faptul că, atât ea cât şi tatăl său, în vârstă de 55 de ani, ar fi fost agresaţi fizic de fratele vitreg, de 26 de ani, prin lovire cu un obiect ascuţit.
La fața locului s-a deplasat de urgență o patrulă de poliţie, dar şi un echipaj SAJ Dolj, apelanta şi tatăl său fiind transportaţi la o unitate medicală.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că în seara zilei de 06 ianuarie, în timp ce se afla într-un imobil din comuna Poiana Mare, pe fondul consumului de alcool, tânărul de 26 de ani ar fi distrus uşile de la dormitorul şi bucătăria locuinţei, iar ulterior, prin folosirea unui obiect ascuţit, i-ar fi lovit, în zona toracică, pe tatăl vitreg şi sora vitregă.
„Cele două victime au fost examinate medico-legale, stabilindu-se că acestea prezintă leziuni traumatice ce s-ar fi putut produce prin lovire cu corp dur şi obiect ascuţit, în cazul bărbatului de 55 de ani fiindu-i pusă viaţa în primejdie.
În baza probatoriului administrat, în cursul zilei de 07 ianuarie a.c., procurorul de caz a dispus reţinerea tânărului de 26 de ani, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie şi distrugere, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, spun reprezentanții IPJ Dolj.
Astăzi, tânărul va fi dus în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.