Cercetat pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive

image_title_here
Cercetat pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive

Descriere

La data de 18 februarie a.c., poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Calafat au depistat un bărbat de 44 de ani, din municipiul Calafat, în timp ce conducea un autoturism pe strada Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Calafat.

Întrucât emana halena alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, bărbatul fiind testat cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că acestea nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Post a Comment

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.