Dezastrul găsit de Protecția Consumatorului în unitățile de alimentație publică din incinta Electroputere Mall |
Descriere
Respectul pentru clienți al multora dintre unitățile de alimentație public din incinta Mall Electroputere Craiova este zero. Acesta este un fapt confirmat de o acțiune de control a comisarilor de la Protecția Consumatorilor, verificare ce a avut loc în perioada 20-22 februarie.
Potrivit reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor DOLJ, aceste acțiuni de control au vizat toate unitățile de alimentație publică din incinta Mall Electroputere Craiova.
Au fost aplicate amenzi, din cauza neregulilor găsite, iar o parte dintre produsele neconforme au fost oprite de la comercializare.
„În urma controalelor, au fost verificați 21 operatori economici, 11 dintre aceștia fiind sancționați pentru nereguli, aplicându-se 12 amenzi în valoare de 30000 lei și 5 avertismente. A fost de asemenea dispusă și măsura de oprire definitivă și retragere în vederea distrugerii a unei cantități de produse neconforme în valoare 8551 lei”, arată un comunicat de presă al CJPC Dolj.
În privința abaterilor, acestea sunt:
-produse preparate și materii prime lipsite de elemente de identificare.
-produse în afara data limitei de consum
-produse fără a avea înscrisă data fabricației
-produse preparate care nu respectă temperatura de păstrare la masa caldă
-utilizarea unor agregate frigorifice igienizate necorespunzător, cu urme de mizerie.
-lipsa declarației nutriționale pentru preparatele comercializate
-produse utilizate ce nu aveau trecută data deschiderii, conform instrucțiunilor producătorului
-produse depozitate la temperatură necorespunzătoare, fără a fi respectate condițiile de depozitare stabilite de producător.