Șofer cu permis suspendat și beat la volan

image_title_here
Depistat la volan sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, având și permisul de conducere suspendat

Descriere:


Depistat la volan sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, având și permisul de conducere suspendat

În noaptea de 24 spre 25 februarie a.c., ora 03.35, poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Calafat au depistat un tânăr de 26 de ani, din comuna Desa, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul de Centură, din municipiul Calafat.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Întrucât emana halena alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, tânărul fiind testat cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

About the Author

Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.