Depistat în timp ce conducea un moped sub influenţa alcoolului şi fără a poseda permis de conducere

Depistat în timp ce conducea un moped sub influenţa alcoolului şi fără a poseda permis de conducere
Depistat în timp ce conducea un moped sub influenţa alcoolului şi fără a poseda permis de conducere

În seara zilei de 13 mai a.c., polițiști din cadrul Formaţiunii Rutiere Calafat au depistat un bărbat, de 51 de ani, din comuna Poiana Mare, în timp ce conducea un moped pe D.N. 55A, în localitatea Poiana Mare.

Întrucât prezenta halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1.41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere, iar mopedul nu era înmatriculat/înregistrat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe.


Follow us on Google News

About the Author

Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

إرسال تعليق

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.