Șofer bulgar arestat 30 zile pentru că a încercat să transporte prin PTF Calafat droguri în valoare de opt milioane de lei

Șofer bulgar arestat 30 zile pentru că a încercat să transporte prin PTF Calafat droguri în valoare de opt milioane de lei
Șofer bulgar arestat 30 zile pentru că a încercat să transporte prin PTF Calafat droguri în valoare de opt milioane de lei

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, au depistat într-un camion condus de un cetăţean bulgar aproximativ 40 de kilograme de metamfetamină. La propunerea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a admis arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.


În data de 23.05.2024, în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat Vidin, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autocamion, un cetățean bulgar în vârstă de 52 de ani.

Acesta circula pe ruta Bulgaria–Germania și transporta sticlă, conform documentelor prezentate.

Cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră împreună cu omologii bulgari au descoperit în interiorul cabinei, disimulate în capitonaj, mai multe cutii de plastic (caserole) în care se afla o substanță solidă sub formă de cristale.

În cauză, au fost sesizaţi polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, iar în urma inventarierii au fost descoperite 40 cutii din material de plastic ce conțineau cantitatea totală de aproximativ 40 kg de substanță, în valoare de aproximativ 8 milioane lei.

În aceeași zi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea șoferului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


image_title_here image_title_here image_title_here
image_title_here
image_title_here image_title_here
Follow us on Google News

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

إرسال تعليق

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.