Un tânăr, din comuna Desa, fără permis, prins de poliţişti după ce a alimentat şi a fugit |
La data de, 09 iulie, ora 15:45, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Cetate au fost sesizaţi de o femeie, de 34 de ani, din Moţăţei, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la serviciu, ca vânzător la o stație peco din localitate, un client a alimentat un autoturism și a refuzat ulterior să plătească contravaloarea combustibilului.
În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că în jurul orelor 15.42, femeia ar fi alimentat un autoturism cu combustibil în valoare de 150 lei.
Conducatorul auto ar fi refuzat să plătească contravaloarea combustibilului, s-ar fi urcat la volanul autoturismului pe care l-ar fi condus pe Dj 561A, spre intersecţia cu DN 56, îndreptându-se ulterior într-o direcţie necunoscută.
La scurt timp, poliţiştii au identificat conducătorul auto în persoana unui tânăr de 27 de ani, din Desa, fiind depistat de poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Poiana Mare, în trafic, pe DN 55, pe raza localităţii Poiana Mare.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi conducerea unui vehicul fără permis, iar cercetările sunt continuate, la finalizarea acestora urmând a fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.
Follow us on Google News