Polițiști de frontieră trimiși în judecată pentru fapte de corupție

image_title_here
Polițiști de frontieră trimiși în judecată pentru fapte de corupție

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dolj au desfășurat activități procedurale într-o cauză penală în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au emis un rechizitoriu prin care au dispus trimiterea în judecată a 23 de agenți de poliție de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu – STPF Calafat, aflați sub măsura preventivă a controlului judiciar, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată.

În fapt, în perioada martie-noiembrie 2023, în calitate de agenți de poliție de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat – Punctul de Trecere a Frontierei Calafat – Compartimentul Ture Serviciu, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații au remis colaboratorilor autorizați în cauză, superiori ierarhic, diverse sume de bani și alte bunuri pentru ca aceștia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a nu exercita în mod judicios atribuțiile de verificare și control asupra activității lor, respectiv să nu ia măsurile legale în consecință.

Concret, pentru a-i determina pe conducătorii auto să le ofere sume de bani sau foloase materiale, poliţiştii de frontieră invocau diverse nereguli constatate la documentele persoanelor şi ale vehiculelor, lipsa unor autorizaţii, facturi şi acte de însoţire sau nerespectarea regimului de transport persoane şi marfă, fapte ce ar atrage implicit efectuarea unor verificări suplimentare în punctul de frontieră, descărcarea, inventarierea şi chiar confiscarea mărfurilor transportate, verificarea amănunţită a pasagerilor şi aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, iar după primirea sumelor de bani ori alte bunuri, nu se mai dispuneau măsurile legale sau sancţiunile invocate iniţial şi se permitea intrarea în România fără efectuarea altor activităţi suplimentare.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj.


Follow us on Google News

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.