Accident cu două victime lângă Radovan

image_title_here
Accident pe DN 56, în Dolj. Două persoane au fost rănite

Accident în dimineaţa zilei de 2 septembrie, pe DN 56, în afara localităţii Radovan. Două persoane au fost rănite, după coliziunea între trei autoturisme.

Potrivit IPJ Dolj, la fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că un autoturism condus pe DN 56, în afara localităţii Radovan, de un bărbat de 31 de ani, din Negoi, nu ar fi păstrat o distanţă suficientă în mers, intrând în coliziune din spate, cu un autoturism condus în faţa sa, în aceeaşi direcţie de deplasare, de un bărbat de 72 de ani, din Poiana Mare. Din impact, autoturismul condus de bărbatul de 72 de ani, a fost proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din Radovan, care s-ar fi încadrat pentru a efectua virajul la stânga pe un drum comunal.

„În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 72 de ani şi un bărbat de 49 de ani, din Goieşti, pasager în autoturismul condus de acesta au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportaţi la spital conştienţi şi cooperanţi.

Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative”, transmite IPJ Dolj.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Follow us on Google News

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

إرسال تعليق

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.