Accident lângă Calafat. Șoferul unui TIR a făcut infarct

image_title_here
Accident lângă Calafat. Șoferul unui TIR a făcut infarct
În noaptea de 02 spre 03 noiembrie a.c., ora 02.20, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 56, în satul Golenți, municipiul Calafat. Din păcate, accidentul s-a soldat cu decesul unui cetăţean turc, şofer al ansamblului rutier implicat în evniment.

La fața locului s-au deplasat polițiști ai Poliției Municipiului Calafat, care au stabilit că un bărbat de 51 de ani, cetățean turc, în timp ce conducea un autotren format din cap tractor și semiremorca, pe DN 54, în localitatea Golenți, din direcția Maglavit către Calafat, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp, gardul împrejmuitor a doua imobile și două autoturisme parcate. Bărbatul a fost găsit de poliţişti în afara vehiculului, conștient. Ulterior starea acestuia s-a agravat. Un echipaj de ambulanță a efectuat manevre de resuscitare, fără succes însă, fiind declarat decesul bărbatului.

“În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de Parchet competentă. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. Cadrele medicale prezente la faţa locului au stabilit că diagnosticul preliminar ar fi ,,infarct miocardic,,”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
image_title_here
Accident lângă Calafat. Șoferul unui TIR a făcut infarct

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.