Un oltean căpos a "scurtat" un proiect de 20 de milioane de euro! Află de ce a fost nevoit Gică Popescu să-şi restrângă planurile pentru hotelul de 4 stele pe care urmează să-l construiască în Bucureşti

Sunt amândoi olteni, unul lucrează la Dinamo, celălalt a jucat fotbal la acest club, însă nu reuşesc să se înţeleagă asupra unui teren pe...

Sunt amândoi olteni, unul lucrează la Dinamo, celălalt a jucat fotbal la acest club, însă nu reuşesc să se înţeleagă asupra unui teren pe care urmează să se construiască un hotel de patru stele. Este vorba de Eugen Coliţă, vicepreşedintele clubului sportiv Dinamo şi de fostul fotbalist Gică Popescu, acesta din urmă fiind nevoit să îşi restrângă proiectul pentru hotelul de 4 stele, investiţia ridicându-se la 20 de milioane de euro, deoarece nu a reuşit să cumpere proprietatea unuia din conducătorii din Ştefan cel Mare.
Gică Popescu a semnat un parteneriat cu brandul Marriott Internaţional pentru a construi un hotel de 4 stele în zona Titulescu din Capitală, investiţia ridicându-se la 20 de milioane de euro, numai că planurile iniţiale i-au fost date peste cap de Eugen Coliţă, vicepreşedintele clubului Dinamo. Acesta nu vrea în ruptul capului să îi vândă fostului fotbalist casa situată în zona Titulescu, deşi celelalte locuinţe de pe stradă au fost deja cumpărate de fostul fotbalist. „Nici în ruptul capului nu o vând, i-am spus şi lui Gică asta. Nu am vrut şi nu vreau să mă cert cu el, am sperat să ne înţelegem ca oamenii, ca oltenii, însă până acum a refuzat acest lucru", a declarat vicepreşedintele clubului Dinamo pentru CANCAN.ro. Coliţă spune că a făcut mai multe plângeri în instanţă împotriva firmei lui Gică Popescu. „Am atacat în instanţă PUZ-ul (Proiectul Urbanistic Zonal-n.r.) obţinut de firma lui Gică Popescu pentru construirea hotelului, am făcut plângere la Parchet pentru că atunci când s-a demolat clădirea care se afla pe terenul de lângă proprietatea mea acoperiţul a fost afectat, dar şi multe altele", a mai spus Coliţă. Vicepreşedintele dinamovist afirmă că nu are nimic cu Gică Popescu şi că nu se opune construirii hotelului dacă el nu va avea de suferit.
„Vreau să mă înţeleg cu Gică şi să terminăm o dată. Însă trebuie să vrea şi el. Am cerut să se construiască perete-orb, făra balcoane sau ferestre, pe tot aliniamentul limitei de proprietate comune şi să nu fie afectat dreptul de însorire al casei mele. Vreau să se emită acceptul notarial reciproc al părţilor, coordonandu-se concomitent, etapele de consolidare-refacere ale imobilului meu cu etapele de construire ale hotelului. Şi alte câteva lucruri. Dacă le va accepta, încheiem orice discuţie. Dacă nu, voi merge mai departe cu procesele. Casa nu o vând nici pentru tot aurul din lume", a mai spus Coliţă. Avocaţii acestuia au trimis şi o scrisoare către Marriot Internaţional în care Coliţă îşi exprimă pe larg nemulţumirile. Contactat telefonic, Gică Popescu spune că are autorizaţie de construcţie şi toate aprobările pentru ridicarea hotelului.
"Într-adevăr, am încercat să cumpărăm casa domnului Coliţă dar nu am reuşit. Nu ne-am înţeles cu el şi am făcut proiectul pe terenul pe care îl deţin. Avem două din cele trei case care se află pe stradă, iar jumătate din imobilul domnului Coliţă este al nostru. Dacă reuşeam să cumpăr şi această casă, făceam un alt tip de proiect. Nu s-a putut, astfel că am făcut proiectul pe terenul pe care îl am la dispoziţie. Ne-am restrâns. Avem autorizaţie de construcţie şi toate actele necesare. Domnul Coliţă ne-a dat în judecată, dar a pierdut. Poate să facă ce doreşte, să facă notificări, este democraţie", a declarat Gică Popescu pentru CANCAN.ro.

COMMENTS

S-ar putea să-ți placă și:

Nume

Accident,4,Actual,902,Atentionare Meteo,40,Balul Bobocilor,1,cadastru,1,Calafat,2,Calafat News,13,Centrul Civic,1,Compania de Apă Oltenia,1,coplata,1,Desa,1,Educatie,9,Eveniment,134,Facebook,1,Feature,1,incendiu,26,IPJ Dolj,1,ISU Dolj,5,ÎNTRERUPERI PROGRAMATE,5,LICITATII,2,Marea Britanie,1,METEO,8,Municipiul Calafat,2,National,1,Naţional,1,Național News,7,News,1,Podul Calafat-Vidin,101,Politica,2,PTF Calafat,385,Sănătate,3,Sfinţi Ierarhi,1,Slider,1405,Spitalul Municipal Calafat,1,Sport,263,Stiri externe,613,Stiri interne,1283,Video,4,Virus,4,Zilele Municipiului Calafat,2,
ltr
item
Calafat News - Media Website: Un oltean căpos a "scurtat" un proiect de 20 de milioane de euro! Află de ce a fost nevoit Gică Popescu să-şi restrângă planurile pentru hotelul de 4 stele pe care urmează să-l construiască în Bucureşti
Un oltean căpos a "scurtat" un proiect de 20 de milioane de euro! Află de ce a fost nevoit Gică Popescu să-şi restrângă planurile pentru hotelul de 4 stele pe care urmează să-l construiască în Bucureşti
http://4.bp.blogspot.com/-wv72ydIgV9Q/UCEUpe30wAI/AAAAAAAAAUg/d5Qphp_fcZE/s400/603820.jpg
http://4.bp.blogspot.com/-wv72ydIgV9Q/UCEUpe30wAI/AAAAAAAAAUg/d5Qphp_fcZE/s72-c/603820.jpg
Calafat News - Media Website
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2012/08/un-oltean-capos-scurtat-un-proiect-de.html
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2012/08/un-oltean-capos-scurtat-un-proiect-de.html
true
4417190105792548726
UTF-8
Loaded All Posts Not found any posts VIEW ALL Readmore Reply Cancel reply Delete By Home PAGES POSTS View All RECOMMENDED FOR YOU LABEL ARCHIVE SEARCH ALL POSTS Not found any post match with your request Back Home Sunday Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS PREMIUM CONTENT IS LOCKED STEP 1: Share to a social network STEP 2: Click the link on your social network Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy