Alegeri parlamentare 2012: USL, lider la donatii - cum stau partidele cu banii?

Valoarea totala a donatiilor primite si declarate de USL in primele doua saptamani de campanie este de 6.401.278 lei, ARD a adunat 3.556.531 lei, pe locul trei in topul donatiilor fiind PP-DD, cu 2.033.356 lei, potrivit unei situatii publicate de AEP.

Valoarea totala a donatiilor primite si declarate, la Autoritatea Electorala Permanenta in perioada 9-22 noiembrie 2012, de catre competitorii electorali care au depus liste cu candidati pentru Camera Deputatilor si Senat la alegerile din 9 decembrie 2012 a fost de 12.452.989 lei. Din aceasta suma, 1.518.010 lei reprezinta valoarea donatiilor de la persoane juridice, iar 10.934.979 lei de la persoane fizice.

Uniunea Social Liberala a primit in total 6.401.278 lei. Din aceasta suma, 5.635.916 lei sunt de la persoane fizice, iar 765.362 lei de la persoane juridice.

Alegeri parlamentare 2012

Partidul Democrat Liberal - PD-L a primit in total 3.072.640 lei. Persoanele fizice au donat 2.615.864 lei, iar firmele 456.776 lei. Partidul Forta Civica a primit donatii in valoare de 412.595 lei: 135.020 lei de la firme, 277.575 lei de la cetateni. Partidul National Taranesc Crestin Democrat - PNTCD a strans din donatii 71.296 lei, exclusiv de la persoane fizice. Impreuna, ARD a strans 3.556.531 lei.

Partidul Poporului-Dan Diaconescu PP-DD a adunat donatii in valoare de 2.033.356 lei: 1.947.763 lei de la persoane fizice si 85.593 lei de la persoane juridice. 

Uniunea Democrata Maghiara din Romania - UDMR a primit 306.525. Din aceasta suma 268.625 lei provin de la persoane fizice, iar 37.900 de la persoane juridice. 

Situatia detaliata a donatiilor celorlalte formatiuni politice si a independentilor se gaseste pe siteu-ul AEP.
Sursa:ziare.com

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.