Accident mortal în Galicea Mare

O femeie de 76 de ani, din comuna Galicea Mare , şi-a pierdut viaţa, sâmbătă după-amiază, în urma unui accident de circulaţie petrecut în...


O femeie de 76 de ani, din comuna Galicea Mare, şi-a pierdut viaţa, sâmbătă după-amiază, în urma unui accident de circulaţie petrecut în localitate. Potrivit poliţiştilor, victima a fost surprinsă şi lovită în timp ce încerca să traverseze neregulamentar drumul naţional de conducătorul unui autoturism Volkswagen, care este acum cercetat pentru ucidere din culpă. Din analiza efectuată de poliţiştii Serviciului Rutier Dolj, traversarea neregulamentară este a doua cauză ce a stat la baza accidentelor grave petrecute pe parcursul anului 2012, soldate cu 11 decese. În total, anul trecut, 70 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente de circulaţie petrecute pe drumurile din Dolj, cu patru mai puţine decât în anul precedent.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 14.00, Florin Nicola, de 44 de ani, din Calafat, în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen Tiguan, pe DN 56, prin comuna Galicea Mare, a accidentat-o mortal pe Margareta Putere, în vârstă de 76 de ani, din localitate. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, oamenii legii au stabilit că victima s-a angajat neregulamentar în traversarea drumului naţional şi fără să se asigure. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar pe numele lui au fost întocmite acte de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

 70 de persoane au murit în accidente rutiere, anul trecut

Analiza efectuată la nivelul Serviciului Rutier Dolj privind accidentele de circulaţie cu urmări grave înregistrate pe parcursul anului trecut, la nivelul judeţului, arată că traversarea neregulamentară este pe locul al doilea într-un „top negru” al cauzelor ce au stat la baza producerii tragediilor pe drumurile publice. Astfel, în anul 2012, pe drumurile din judeţ au fost înregistrate 269 de accidente grave, în urma cărora 70 de persoane şi-au pierdut viaţa, 246 de persoane au fost rănite grav şi alte 87 au suferit leziuni uşoare. Se înregistrează o uşoară scădere faţă de anul 2011, când au fost înregistrate 270 de accidente grave, în care au pierit 74 de persoane, 234 au fost rănite grav şi alte 115 uşor.

În ciuda nenumăratelor acţiuni preventive efectuate în trafic, principala cauză generatoare de tragedii pe drumurile publice rămâne viteza – în cele două variante incriminate de lege – excesivă şi/sau neadaptată la condiţiile de drum, urmată de traversarea neregulamentară, pe locul al treilea fiind neacordarea de prioritate pietonilor angajaţi în traversare pe „zebră”. Vitezomanii au produs cele mai multe accidente grave pe parcursul anului trecut, 70 la număr, soldate cu 18 morţi şi 109 răniţi grav şi uşor. Pietonii care au încercat să traverseze aiurea străzile, drumurile naţionale sau pe cele europene au căzut victime în 45 de accidente grave. Pentru 11 din ei acest lucru a fost fatal, 34 s-au ales cu răni grave şi numai unul a scăpat cu leziuni uşoare. Alţi 24 de pietoni au fost răniţi şi unul a decedat din cauza conducătorilor auto care nu le-au acordat prioritate atunci când încercau să traverseze strada regulamentar. Reprezentanţii IPJ Dolj au declarat că, în continuare, poliţiştii de la Rutieră vor desfăşura, zilnic, acţiuni în trafic pentru prevenirea evenimentelor rutiere cu urmări grave, încercând să-i facă atât pe şoferi, cât şi pe pietoni să conştientizeze că respectarea prevederilor legale le poate salva viaţa.
Sursa:cvlpress.ro

COMMENTS

S-ar putea să-ți placă și:

Nume

Accident,4,Actual,898,Atentionare Meteo,40,Balul Bobocilor,1,cadastru,1,Calafat,2,Calafat News,13,Centrul Civic,1,Compania de Apă Oltenia,1,coplata,1,Desa,1,Educatie,9,Eveniment,134,Facebook,1,Feature,1,incendiu,26,IPJ Dolj,1,ISU Dolj,5,ÎNTRERUPERI PROGRAMATE,5,LICITATII,2,Marea Britanie,1,METEO,8,Municipiul Calafat,2,National,1,Naţional,1,Național News,7,News,1,Podul Calafat-Vidin,101,Politica,2,PTF Calafat,384,Sănătate,3,Sfinţi Ierarhi,1,Slider,1401,Spitalul Municipal Calafat,1,Sport,263,Stiri externe,613,Stiri interne,1280,Video,4,Virus,4,Zilele Municipiului Calafat,2,
ltr
item
Calafat News - Media Website: Accident mortal în Galicea Mare
Accident mortal în Galicea Mare
http://4.bp.blogspot.com/-K8CU1XPPfjg/UPOdm6LBVvI/AAAAAAAAHwM/tRrIdIxRTpM/s1600/accident-mortal-2-300x200.jpg
http://4.bp.blogspot.com/-K8CU1XPPfjg/UPOdm6LBVvI/AAAAAAAAHwM/tRrIdIxRTpM/s72-c/accident-mortal-2-300x200.jpg
Calafat News - Media Website
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2013/01/accident-mortal-in-galicea-mare.html
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2013/01/accident-mortal-in-galicea-mare.html
true
4417190105792548726
UTF-8
Loaded All Posts Not found any posts VIEW ALL Readmore Reply Cancel reply Delete By Home PAGES POSTS View All RECOMMENDED FOR YOU LABEL ARCHIVE SEARCH ALL POSTS Not found any post match with your request Back Home Sunday Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS PREMIUM CONTENT IS LOCKED STEP 1: Share to a social network STEP 2: Click the link on your social network Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy