Poiana Mare: Roşia autohtonă a învins-o „pe piaţă” pe cea de import!

E un clişeu, dar asta e realitatea: într-una din cele mai mari comune din ţară, Poiana Mare, îndeletnicirea de bază a oamenilor a fost şi a rămas legumicultura. Se spune că aduce bani frumoşi, numai că sunt acoperiţi de sudoare. Prea multă sudoare. Localnicii au dovedit nu numai vocaţie, cât mai ales consecvenţă. „Sunt peste 3.000 de cultivatori de legume, fie în solarii, fie în câmp deschis”, ne spune primarul comunei, Marin Vintilă, „dar nu cred că există familie care să nu aibă preocupări concrete în acest sens. Practic, toată lumea cultivă legume şi nu doar pentru consumul propriu. Când mă refer la numărul cultivatorilor din Poiana Mare am, ca referinţă, numărul carnetelor de producător eliberate de Primărie”. Poiana Mare este de mulţi ani un „consacrat” bazin legumicol al Doljului, aşa cum Dăbuleni este vestit în domeniul pepenilor verzi şi galbeni. Lângă Poiana Mare, pentru respectarea adevărului, trebuie aşezată neapărat Desa, la o palmă de loc distanţă, iar lângă Dăbuleni, bineînţeles, Călăraşi. Vorbim aici de ceea ce se cheamă tradiţie şi, de ce nu, un brand. Deşi suntem abia în ultima decadă a lunii ianuarie, pregătirile producţiei de trufandale – legume extra-timpurii – sunt în toi. De altfel, tot ce ştiu poienarii e munca asiduă, migăloasă în serele-răsadniţă din propriile curţi. Din zorii zilei până seara târziu, cu privirea spre termometrele instalate în vecinătatea firavelor plante, protejate de straturi duble de folie şi încălzite de la sobe improvizate. Mai nou, producătorii consacraţi ai comunei, fără a fi constituiţi deocamdată în vreo formă asociativă, se văd curtaţi de reprezentanţi ai lanţurilor de mari magazine din ţară specializate în desfacerea de legume. E un semn bun, dincolo de asperitatea negocierilor: recunoaşterea calităţilor gustative ale legumelor autohtone faţă de cele din import. A durat ceva timp, dar s-a ajuns la ceea ce toţi consumatorii revendicau.

Roşiile de Poiana Mare, căutate pentru gustul special

”Roşiile de Poiana Mare sunt căutate pentru gust, nu pentru mărimea lor. La magazine poți să găseşti roşii uriaşe, dar dacă le tai o să observi că au în mijlocul lor o coroniţă verde de seminţe. Atunci poţi să ştii că au fost crescute forţat sau tratate special ca să reziste mai multe zile şi poţi să fii sigur că nu au nici un gust”. Legumicultorul din Poiana Mare merge cu roşiile, ardeiul, vinetele şi varza nu foarte departe, în piaţă la Calafat. Fiindcă are marfă de calitate nu îi este teamă că nu o s-o vândă. ”Înainte mă duceam cu ele la Timişoara, dar acum, de când s-a scumpit motorina, am renunţat. Merg la Calafat de câţiva ani şi vând bine, nu am rămas cu nimic pe stoc. Lumea nu cumpără mult, dar vrea ca roşia să aibă gustul ei, de roşie de grădină. Şi mulţi ştiu că pot să găsească aşa ceva la mine”. De departe cel mai mare interes este însă altul pentru legumicultori. Cei mai mulţi se bat ca să vină pe piaţă cu primele roşii, pe care ştiu că le vor vinde la preţ de trufandale. Preţul pe un kilogram poate să ajungă foarte sus şi, chiar şi aşa, roşiile se vând foarte bine. După ce trece acest vârf, legumicultorii se îngrijesc să alimenteze piaţa cu legume cât mai proaspete.

Valorificarea producţiei de legume rămâne, de bună seamă, principala problemă a producătorilor din Poiana Mare. Este vorba de producţia unui an întreg care începe, de regulă, cu varza, roşiile timpurii şi, apoi, castraveţii. Ceva mai târziu apar ardeiul şi vinetele. Preţurile variază în anumite luni ale anului. Se vorbeşte despre o contrabandă mare, la nivelul ţării, în domeniul comerţului cu legume. Când aceasta va fi atenuată sau curmată cu desăvârşire, producătorii autentici vor avea de câştigat. Până atunci, legumicultorii din Poiana Mare îşi văd de grijile lor. Nu puţine, şi nu uşor de dus. Şi ei nădăjduiesc, cum este şi firesc, că munca lor, neostoită, să fie răsplătită cât mai bine.