CONFERINŢA PSD A FILIALEI MUNICIPIULUI CALAFAT ŞI-A ALES PREŞEDINTELE ŞI MEMBRII BIROULUI DE CONDUCERE


Sâmbătă, 23 martie, a avut loc începând cu ora 16.00, Conferinţa Partidului Social Democrat  a filialei Municipiului Calafat. Pe ordinea de zi au figurat următoarele puncte: raportul de activitate a actualei conduceri; situaţia financiară  a organizaţiei PSD Calafat; numărul membrilor  PSD  şi cel mai important punct - alegerea noii conduceri.

Deschiderea lucrărilor conferinţei  a fost făcută de domnul Emil Popa -preşedinte al  PSD Calafat, unde au fost punctate principalele probleme cu care s-a confruntat în anii de opoziţie filiala PSD Calafat, şi ceea ce este de făcut în continuare. Domnia sa şi-a asumat eşecul alegerilor locale din iunie 2012, şi de aceea a luat decizia imediat după încheierea scrutinului să-şi prezinte demisia din funcţia de consilier municipal. În continuare domnul Emil Popa a afirmat că şi-a dorit chiar retragerea definitivă din viaţa politică, însă datorită unor membri care l-au privit ca fiind soluţia salvatoare, a renunţat la acestă decizie. “Am simţit că se va nărui totul şi atunci am hotărât să continui lupta”, a declarat domnul Emil Popa. “Obiectivul principal rămâne în continuare anul 2016 în care vor fi alegerile locale pentru Primăria Calafat unde organizaţia PSD se va implica mult mai mult decât a făcut-o până anul trecut”.

A doua interpelare a fost făcută de domnul Ion Prioteasa, Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj ,membru marcant al PSD. Domnia sa a declarat următoarele: “ mă simt legat de acest loc şi de aceea am venit cu sufletul deschis şi cu bucuria de a revedea chipuri dragi de care mă leagă multe amintiri frumoase. Îi mulţumesc pe această cale domnului Emil Popa pentru modul în care a luptat, a trăit şi a suferit dar şi pentru felul în care a reuşit să ţină oamenii aproape” .


REZULTATUL VOTULUI

În urma analizei celor prezenţi s-a stabilit că îndeplinesc condiţiile de vot 52 de membrii PSD. În urma votului au fost aleşi în unanimitate (cu 52 voturi pentru, 0 nule şi 0 împotrivă), preşedintele partidului, în persoana domnului Emil Popa- singurul propus, vicepreşedinţii, secretarul, trezorierul şi Membrii Biroului de Conducere .
Candidaţii şi funcţiile ocupate prin vot:

Preşedinte:  Emil Popa

Vicepreşedinţii:
Ionescu Cornel, Rădulescu Cicerone, Catrina Constantin, Trocan Cornel, Rudăreanu Marin, Călugăru Ilie şi Iofcea Sorin

Secretar: Vintilă Ion

Trezorier: Cojocaru Sergiu

Membrii în Biroul de Conducere:

Dan Ştefan, Trăistaru Petre, Croitoru Gheorghe, Colţan Nicuşor, Dobre Ştefan, Dihoru Marian, Toncea Gheorghe, Ţenescu Mihai, Moise Stela, Icălaş Raula, Popescu Marin, Carmen Ciuică, Ţună Dana, Cazac Dorina, Predoi Flori, Vancă Viorica, Litescu Viorel, Jianu Adriana, Duţă Simona, Neamţu Ion şi Ghiţă Valentin.

Sursa:actualitateacalafeteana.blogspot.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.