Dunărea Calafat - FC Podari, Sâmbătă,Ora 12:00

Prima runda din acest an a ligii a patra judetene programeaza in fapt si primul derbi. Poate chiar meciul sezonului, indiferent de ce declara oficialii ambelor combatante, cei de la Dunarea Calafat ori cei de la FC Podari. Chiar daca acestia sustin ca nu este decat un meci de sezon, de care nu depinde neaparat soarta formatiei care va promova, acest duel conteaza foarte mult in economia play-offului. De aceea se poate spune ca este un meci de cota zero sau de „gheata la mal” ca sa uzitam de o expresie celebra legata de faptul ca ne aflam pe malul Dunarii. Sau, ce sa mai, cu mare grad de importanta pentru formatia care va reprezenta judetul nostru la barajul pentru accederea in liga a treia. Ambele combatante s-au intarit in aceasta pauza competitionala cu jucatori fosti divizionari, piese grele, care vor avea o contributie decisiva in planul de reusita. Va fi un joc pe viata si pe moarte, la care tinand cont de distributiile celor doua competitoare se asteapta si un spectacol fotbalistic agreabil. Numele sonore aduse de cei de la Calafat, Mircea Ilie si Costel Barsan, par a da favorita formatia gazda. Insa, nici podarenii nu sunt mai prejos. Au adus un tehnician cu state vechi in ligile superioare, Marian Bacu, fost component al Universitatii Craiova in vremurile bune, dar si un atacant pur-singe, pentru care golul este mai ceva decat apa si sare in meniul cotidian. Asa ca sunt toate ingredientele ca sambata de la ora 12.00, arena din Calafat sa constituie un adevarat spectacol pentru cei aproximativ 1.000 de spectatori cat se preconizeaza ca vor asista la acest duel. Daca la gazde in formatia probabila oferita de antrenorul Claudiu Oncica isi vor face apartia ambele achizitii de marca Barsan si Mircea Ilie, la adversari, Bacu s-ar putea sa nu apeleze din start la Boroiban, dar nici la Mitroi, ambii sosind la echipe mai tarziu si se pare ca nu sunt pusi la punct cu pregatirea fizica.

Va fi stadionul plin

 Conform lui Mihai Lalescu, presedintelui celor de la Calafat, arena Dunarea va fi luata cu asalt de microbistii din municipiu si din zonele limitrofe. „Cu siguranta peste 500 de fani vor veni la acest meci. Faptul ca suntem pe locul intai, ca venim dupa o pauza asa de mare, ca vom prezenta cu aceasta ocazie achizitii de marca, dar si ca intalnim o principala contracadidata, face ca acest joc sa fie unul de importanta si care va umple stadionul”, a spus Lalescu. De partea cealalta, podarenii vor fi insotiti de 150 de fani, care vor pleca din Podari sambata dimineata la ora 9.00 din fata primariei.

Fara cantonament

Daca campionatul trecut cei de la FC Podari au efectuat cantonament in preziua partidei contra celor de la CS Apa, in fapt, un joc similar cu cel contra dunarenilor, de acum, Marian Bacu a decis sa-i lase la casele lor pe jucatori, urmand ca intalnirea si deplasarea sa aiba loc in dimineata partidei.

Prime consistente

Chiar daca oficial nu declara nimic, conducatorii ambelor formatii pregatesc prime speciale jucatorilor lor pentru acest meci. “Nu se stie exact cat va fi cuantumul, dar cu siguranta in cazul unui succes baietii vor fi multumiti de prima oferita”, a spus un oficial al oaspetilor. De partea cealalta, desi nu a vorbit nimeni nimic, calafetenii vor tine cont de eventualul succes si isi vor remunera multumitor jucatorii.

Formatii probabile: 
Dunarea Calafat: Ghita – C. Sarbu, Usurelu, E. Iancu, Carstea – Brebenel, M. Popa, Tiris, A. Sarbu – Barsan, M. Ilie. Antrenor> Claudiu Oncica.

FC Podari: Barbu – Dragan, Sodoleanu, Predut, Crusoveanu – Alex. Stoica, Mitroi, Tenovici, Fl. Bogdan - Preda, Nita. Antrenor: Marian Bacu.

DUNAREA CALAFAT- FC PODARI
Teren: Dunarea
Arbitri
Flueran Viorel Nicusor (Craiova)
Popescu Adrian (Craiova)
Nicola Cristian Viorel (Craiova)
R: Vaduva Fanel Ionut (Craiova)
Observatori
Ezaru Marian (Craiova)
Tilihoi Nicolae (Craiova)

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.