România şi Bulgaria au semnat acordul de realizare a celui de-al doilea pod peste Dunăre încă din 2000, însă demararea lucrărilor a întârziat din lipsă de fonduri. Construcţia podului, un parteneriat româno-bulgar, a început efectiv în 2007 şi trebuia iniţial să fie gata în 2010. După mai multe termene de finalizare anunţate şi nerespectate, ultima promisiune este că în luna mai podul va fi în sfârşit deschis circulaţiei.
„Podul va fi inaugurat pe 20 mai. Din punct de vedere tehnic, nu e absolut nicio problemă să îl finalizăm până atunci. Mai avem doar câteva lucrări de terminat, aşa cum sunt aplicarea unui strat de vopsea rezistentă la apă, alinierea căii ferate sau turnarea unui strat de asfalt“, spune Alberto Vergara, şef de proiect al podului din partea firmei spaniole FCC, cea care a realizat lucrările pe segmentul bulgăresc al podului.
Cu nici trei luni în urmă, fostul premier bulgar Boiko Borisov promitea că va inaugura podul pe 9 mai, însă având în vedere că guvernul bulgar a demisionat la finalul lunii februarie, iar pe 12 mai ar urma să fie organizate alegeri anticipate, tăierea panglicii se va face în a doua parte a lunii mai. „Vor să inaugureze podul după alegeri, nu înainte“, spune Vergara. Podul, cu o lungime de 1.791 de metri, comparabilă cu cea a Pasajului Basarab, va avea două benzi rutiere pe fiecare sens de mers, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti