Peste 500 de participanţi la Marşul Antiviolenţă de la Calafat - VIDEO


Joi, 4 aprilie,  a avut loc la Calafat, în prezenţa a peste 500 de participanţi, Marşul Antiviolenţă, organizat de Liceul Teoretic „Independenţa” Calafat  în parteneriat cu  Colegiul Tehnic „Ştefan Milcu”, Şcoala Generală Nr.1 „Gheorghe Brăescu”, Şcoala  Nr. 2 „Constantin Gerotă”, Şcoala Piscu Vechi,  Şcoala Gimnazială Ciupercenii Noi şi firma de cosmetice „Avon”. Acesta s-a desfăşurat începând cu ora 10.00, având ca  punct de întâlnire şi plecare  Liceul Teoretic „Independenţa”. Au fost parcurse Buleverdele H.C.C şi „Tudor Vladimirescu” cu o scurtă oprire în centrul civic, pe platoul din faţa Casei de Cultură. Aici, coordonatorii unor instituţii publice locale au  subliniat câteva aspecte referitoare la violenţă ca formă de manifestare cu care se confruntă societatea în asamblu, dar au punctat şi mijloacele  prin care poate fi  prevenită, cel puţin la nivel local. Au luat cuvântul  viceprimarul Municipiului Calafat, domnul Doru Mituleţu, comandantul Poliţiei Calafat, doamna  Maria Păun- o personalitate locală care s-a implicat şi se implică în toate activităţile civice de conştientizare a populaţiei în legătură cu diferite aspecte negative ale societăţii actuale, şi nu în ultimul rând un reprezentant al Poliţiei Locale, domnul Maria Dorel. Încheierea a aparţinut doamnei Mihaela Iliescu, reprezentantă a firmei Avon pentru Calafat şi parteneră în acest proiect.  Elevii şi cadrele didactice au purtat lozinci antiviolenţă, atrăgând atenţia trecătorilor şi a participanţilor la trafic  asupra efectelor nefaste ale violenţei. Pe pancardele fluturate se putea citi: „Bătaia nu este ruptă din rai.”, „Fără violenţă în şcoli!”, „Nu lăsa violenţa să te transforme în infractor!” , „Mai mult faci cu blândeţea decât cu violenţa!”.
Scopul evenimentului a fost acela de a nu rămâne indiferenţi  la manifestările violente care, din păcate, nu lipsesc din viaţa de zi cu zi  a societăţii. Efectele violenţei sunt multiple, de la agresiunea verbală până la cea de natură fizică, având de multe ori repercusiuni grave asupra formării personalităţii unui copil sau tânăr.  
Jandarmeria, Poliţia Rutieră Calafat şi Poliţia Locală au asigurat cu professionalism  desfăşurarea   marşului .

  Articol realizat de Cristian Rudăreanu 

VIDEO DAŢI CLICK AICI

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.