18.000 lei amendă pentru patronii fabricii de confecţii de la Calafat


Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj au finalizat controlul preliminar la fabrica de confecţii de la Calafat, unde mai multe angajate s-au intoxicat cu o soluţie pentru dezinsecţii.

În această după-amiază, inspectorii ITM Dolj au întocmit un proces-verbal de sancţionare după ce au fost constatate două abateri. “S-au constatat două abateri, administratorul societăţii fiind sancţionat cu 18.000 lei. Verificarea noastră încă nu este finalizată însă am luat decizia imediată ca fabrica să fie închisă în cursul acestei zile pentru a se face un control sanitar-veterinar”, a declarat Cătălin Mohora, inspector-şef al ITM Dolj. Reamintim că în această dimineaţă, alte 14 croitorese au acuzat dureri de cap, greţuri şi vărsături, fiind transportate la spital. Incidentul este cel de-al doilea în ultima săptămână. Înainte de Paşte, alte aproximativ 60 de croitorese au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru dezinsecţie. 

Sursa:www.lupamea.ro

2 comentarii

  1. Anonim
    Putin!Oviata de om costa 18000 de lei?Nu are pret!
  2. Anonim
    Atat costa o viata de om? 18000 de lei? De parca acei oameni care lucreaza acolo doar printr-un complex de imprejurari nefast si doar pentru ca nu au unde sa lucreze in alt loc pentru a asigura hrana familiei, iar acest nemernic de italian cu mentalitate bolsevica impreuna cu acolitii sai romani care pentru banii italianului au ajuns sa isi batjocoreasca conationalii tratandu-i ca pe niste sclavi , iar cand nu mai pot face fata ai arunca afara ca pe niste scursuri spunandu-le :''nu mai esti bun'' sau''nu mai prezinti garantie sau''daca nu-ti place poti sa pleci, mai asteapta si alti sclavi la poarta fabricii''.Pacat oameni buni ca se intampla asa ceva.Credeti ca aceasta amenda al va speria pe acest italian? hai sa fim seriosi, regimul de munca in aceasta ''fabrica'' este de-a dreptul inuman.Autoritatile competente din Calafat :mai taiati-le din elanul acesta cu iz sclavagist acestor tirani,nu mai lasati sa se intample aceste nenorociri, va asigur ca acest italian va sfideaza si pe dumneavoastra si pe acei muncitori care lucreaza la el.Nu odata a spus asta in mod public:''Romanii sunt niste prosti,iar cata vreme vor exista prostii eu voi exploata acest lucru si voi continua sa ma imbogatesc prin munca lor daca e nevoie chiar cu pretul vietii lor,pentru mine viata lor nu inseamna nimic,important e sa traiesc eu bine impreuna cu acolitii mei,restu sunt sclavi datori mie pana la moarte, iar eu le arunc cativa bani mizerabili pentru ca legea voastra imi permite sa-mi bat joc de voi chiar la voi in tara,iar daca acest lucru mi se permite de ce n-as face-o? . Nu ma sperie pe mine o amenda pe care o platesc cu cateva flanele de firma vandute in afara ''.Sper sa se ia masuri.Nu sa se inchida fabrica , doar ca regimul de munca sa fie uman.Atat,oamenii doresc sa munceasca dar nu sa fie batjocoriti.
Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.