Binecunoscuta artistă Loredana a susţinut, la finele acestei săptămâni, pe scena amplasată în centrul civic din Calafat, un spectacol de poveste. Calafetenii s-au bucurat 90 de minute de hiturile cântăreţei, care a interpretat atât melodiile noi promovate în media, dar şi alte cântece vechi, lăutăreşti, adaptate stilului deja consacrat al Loredanei. Îmbinările de stiluri muzicale şi ritmurile alerte au creat o atmosferă incendiară pentru miile de calafeteni adunaţi în centrul civic. Artista a mulţumit organizatorilor şi în special primarului Mircea Guţă pentru căldura cu care a fost primită şi atmosfera excepţională. După încheierea concertului, mai mulţi fani au primit autografe din partea artistei.
Nici Andra nu s-a lăsat mai prejos, având un recital extraordinar în ultima zi de manifestări. Ultimele hituri ale artistei au fost interpretate împreună cu publicul calafetean, iubitor al acestui gen muzical. Spre deliciul celor prezenţi, Andra făcut senzaţie, fredonând refrene ale unor piese populare cu o încărcătură emoţională. “Am fost impresionată de căldura cu care m-au primit oamenii din Calafat şi de organizarea impecabilă”, ne-a declarat artista după încheierea spectacolului.
Ultimele impresii… cu artificii
La final, pe scenă au urcat primarul municipiului Calafat, Mircea Guţă, şi viceprimarul Doru Mituleţu. Cei doi au mulţumit oamenilor din spatele scenei care au depus eforturi extraordinare ca totul să iese ca la carte, delegaţiilor din străinătate (Olanda, Italia, Bulgaria şi Serbia), sponsorilor, dar şi invitaţilor din România. Primarul a felicitat publicul care a dat dovadă de o atitudine europeană, arătând încă o dată că noi, românii, suntem un popor prin excelenţă ospitalier şi cu atât mai mult cetăţenii municipiului Calafat.
Aşa cum a anunţat şi prezentatorul evenimentului, anul acesta nu s-a cheltuit un leu din banul public, toate concertele fiind suportate de sponsorii şi de comercianţii care au ocupat centrul timp de patru zile. Ultimul act al Zilelor Calafatului, ediţia XXII , s-a consumat la ora 23.00, când a avut loc un superb foc de artificii.
Sursa:www.cvlpress.ro