Vasile Buz, expoziţie de pictură la Calafat
Duminică, începând cu ora 11.00, la Muzeul de Artă din Calafat, are loc vernisajul unei expoziţii de pictură (75 de lucrări: peisaje, naturi moarte) a cunoscutului artist plastic craiovean Vasile Buz. La vernisaj vor vorbi: Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă din Craiova, şi Alexandru Pârvan, fost director al Muzeului de Artă din Calafat, în prezent colaborator al instituţiei. „Vasile Buz, pictor remarcabil, a avut numeroase expoziţii la Muzeul de Artă din Calafat, iar lucrările sale sunt la loc de cinste în colecţii particulare“, ne-a declarat Pârvan. Vasile Buz a declarat pentru GdS: „Nu am prea multe de spus despre această expoziţie, a nu ştiu câta în aproape 40 de ani de când expun la Calafat! În ultimii trei ani n-am mai expus, am vrut să fac o pauză. Nici de aceasta nu eram foarte sigur, dar în cele din urmă am trimis 75 de tablouri şi astfel duminică mă reîntâlnesc cu iubitorii de frumos din Calafat. Această expoziţie este unica din 2013, n-am de gând să mă mai «expun»! Ce va fi în 2014? Să ajungem acolo şi apoi vom vedea...“.
Născut la 14 ianuarie 1935 în localitatea Storojineţ, Cernăuţi, pictorul Vasile Buz, stabilit în Craiova, a urmat cursurile Liceului de Arte Plastice din Bucureşti, iar în 1963 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti, secţia de scenografie. După absolvire s-a angajat ca pictor-scenograf la Teatrul Naţional din Craiova (1963-1999), unde a realizat decorurile a peste 100 de spectacole de teatru. În 1967 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din România. Din 1997 a fost câţiva ani conferenţiar universitar în cadrul Departamentului de Teatru de la Universitatea din Craiova. Începând cu 1963, Vasile Buz a expus în saloanele judeţene, interjudeţene şi naţionale. După 1989, a avut expoziţii personale în Olanda. Are lucrări achiziţionate de muzee din România, precum şi în colecţii personale din SUA, Anglia, Australia, Grecia, Canada, Coreea de Sud, Elveţia, Franţa, Germania, India, Italia, Japonia, Liban, Norvegia, Olanda şi altele. Dintre premiile semnificative acordate pictorului Buz amintim: Medalia „Meritul Cultural“, clasa III-a, acordat de Preşedintele şi Guvernul României (2004), Diploma de „Comanderia Cavalerilor Ospitalieri ai Ordinului Suveran al Sf. Ioan de Ierusalim“ – Cavaleri de Malta (2008) şi Diploma de Excelenţă acordată de Prefectura Dolj (2010).