Naşu şi Mitică, trimişi în judecată pentru distrugerea Universităţii!

DNA va institui împotriva celor doi măsuri pentru recuperarea prejudiciului.
Mircea Sandu şi Mitică Dragomir au fost trimişi de DNA în judecată pentru abuz în serviciu în dosarul întocmit ca urmare a plângerii clubului „U“ Craiova şi a lui Adrian Mititelu. Ca urmare, cei doi trebuie suspendaţi din funcţii; se pare că această măsură, pe durata procesului, va fi cerută chiar de procurori. De asemenea, pentru recuperarea prejudiciului, procurorii vor pune şi sechestru pe bunurile celor doi capi ai fotbalului şi pe cele ale LPF. Pe bunurile FRF nu se poate pune sechestru, deoarece Federaţia e considerată instituţie de interes public (cel puţin aşa a declarat Adrian Mititelu). Procesul se va judeca pe fond la Judecătoria Sector 2 Bucureşti şi va avea o singură instanţă de recurs, Curtea de Apel Bucureşti.
După estimările noastre - va urma probabil o avalanşă de expertize în ceea ce priveşte volumul prejudiciului. S-ar putea să avem surpriza a zeci de milioane de euro despăgubiri pentru „U“ Craiova. „Toate cluburile care au luat jucători liberi de contract în mod ilegal, vor răspunde în solidar cu vinovaţii!“, a declarat Adrian Mititelu.

Cum calculează Adrian Mititelu prejudiciul?
Pe mai multe paliere. De pildă, „Toate sumele considerate ca prejudiciu, în privinţa jucătorilor declaraţi liberi de contract, vor fi raportate la data dezafilierii“, a declarat Mititelu la Sport.ro, adică acesta va cere o indexare a prejudiciului iniţial actualizat la zi. Alte prejudicii vor deriva din drepturile de imagine şi de televizare, din faptul că „U“ Craiova a fost exclusă câţiva ani din competiţie. Finalmente, Adrian Mititelu a calculat un prejudiciu de 270 de milioane de euro!

Comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie:
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: SANDU MIRCEA, preşedintele FEDERAŢIEI ROMÂNE DE FOTBAL (FRF) şi DRAGOMIR DUMITRU, preşedintele LIGII PROFESIONISTE DE FOTBAL (LPF) şi vicepreşedinte al FRF, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor formă calificată, infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite (art. 13 din Legea nr.78/2000) şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru precum şi a persoanelor juridice fără scop patrimonial, FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE FOTBAL şi LIGA PROFESIONISTĂ DE FOTBAL, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru.
La data de 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF s-a hotărât excluderea provizorie a S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. Excluderea a fost pusă pe seama încălcării grave a statutului Federaţiei, fără a se detalia şi motiva în ce au constat încălcările şi gravitatea lor. Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, inculpaţii Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai Federaţiei Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal şi-au folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.
Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic şi pe susţinerile celor doi reprezentanţii ai FRF, respectiv LPF, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. La baza acuzaţiilor formulate împotriva S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A au stat o serie de acţiuni civile intentate de club fostului antrenor şi manager, acţiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva federaţiei, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpaţi drept încălcare gravă a statutului.
Deşi măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale, respectiv 20 iulie 2011.

Ulterior, la data de 25 iunie 2012, printr-o sentinţă civilă, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că măsura excluderii provizorii a S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A., a fost adoptată cu 'un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecinţe iremediabile din punct de vedere material şi al activităţii sportive, care se perpetuează în timp.
Concret, urmare a deciziei de excludere a S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. din Federaţia Română de Fotbal, contractele civile dintre S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. şi jucătorii săi de fotbal au fost desfiinţate, iar jucătorii au fost legitimaţi la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestaţie aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, în condiţiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenţei unor obligaţii faţă de bugetul statului. Mai precis, la data de 31 ianuarie 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. şi totodată indisponibilizase un număr de 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile cu clubul respectiv, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15.800.000 lei.

Suma respectivă de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor Sandu Mircea, Dragomir Dumitru şi ale Ligii Profesioniste de Fotbal.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Având în vedere că membrii Comitetului Executiv al FRF (alţii decât inculpaţii Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir) prezenţi la şedinţa din 20 iulie 2011 şi-au exercitat votul referitor la excluderea S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. numai ca urmare a exercitării influenţei şi autorităţii de către Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, fără a fi în deplină cunoştinţă de cauză referitor la conţinutul a ceea ce s-a susţinut că este o abatere disciplinară gravă, faţă de aceştia (10 persoane fizice) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“

Sursa:www.micapi.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.