Salariaţii de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare intră în grevă de avertisment

Unde vrei sa donezi? Paypal
Ciobanu Gigel - ING / RO19INGB0000999909497742
Oferă-i la creator o cafea făcând o mică donație. Faceți clic pe pictograma săgeată de mai sus
Angajaţii Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare protestează, în această dimineaţă, în curtea unităţii sanitare. Declanşată la iniţiativa Sindicatului Unimedical, care susţine demersurile salariaţilor, greva de avertisment este programată să dureze două ore, sindicaliştii cerând ca tuturor celor 300 de angajaţi să li se acorde tichetele de masă, iar salarizarea personalului să se facă în condiţiile legii. 



Liderul de sindicat al Unimedical, Ion Cotojman, a explicat că, înainte de declanşarea grevei de avertisment de astăzi, s-au purtat negocieri şi a fost epuizată şi procedura de conciliere cu conducerea Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, însă fără vreun rezultat. „Având în vedere că revendicările salariaţilor de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, membri ai Sindicatului Unimedical, nu au fost soluţionate în perioada negocierii şi concilierii Conflictului colectiv de muncă la nivelul unităţii, salariaţii au hotărât declanşarea grevei generale. Aceasta va fi declanşată după greva de avertisment care va avea loc miercuri (n.r. – astăzi) în cazul în care nu vor fi soluţionate revendicările”, a declarat Ion Cotojman.



42 de salariaţi aşteaptă de ani buni să fie promovaţi

Sindicaliştii cer ca toţi cei 300 de angajaţi ai spitalului să-şi primească tichetele de masă (câte 20 de tichete pe lună). O altă solicitare se referă la salarizarea personalului. În opinia protestatarilor, o parte din angajaţi, mai exact 42, ar fi trebuit să primească salarii mai mari în urma promovărilor în grade şi funcţii. „Sunt patru asistenţi medicali care trebuia să fie promovaţi de la stadiul de debutanţi la cel de asistenţi medicali, ca să poată să primească şi ei un salariu mai mare, conform legii. De 3 ani şi jumătate sunt ţinuţi în aceleaşi posturi, cu salarii mai mici, deşi legea spun că este obligatoriu să fie promovaţi după numai şase luni”, a arătat liderul Unimedical.

Sindicaliştii cer salarizarea personalului în condiţiile legii

Încadraţi ca debutanţi, dar cu o vechime în spital de peste 3 ani, cei patru angajaţi de la Poiana Mare au primit în fiecare lună un salariu de 8 milioane de lei vechi. Dacă ar fi fost promovaţi, susţin sindicaliştii, aceştia ar fi primit leafa cuvenită, adică 16 milioane de lei vechi. „Promovarea are loc în termen de şase luni de la angajare. Conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1.229 din 2011, care priveşte criteriile de evaluare anuale, dacă nu se face totuşi atunci, devine obligatorie la un an. Ori aceşti oameni tineri, care lucrează într-un spital greu cum este cel de la Poiana Mare, au fost lăsaţi pe aceeaşi încadrare mai bine de trei ani de zile şi au pierdut nişte bani care li se cuveneau”.

Cu studii superioare, dar plătiţi ca absolvenţi de postliceală

O altă situaţie este cea a asistenţilor medicali. Deşi au studii superioare în Medicină, doi dintre salariaţii Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare au rămas cu aceleaşi salarii ca şi alţi asistenţi care au absolvit o şcoală postliceală în domeniu. „Sunt doi asistenţi medicali acolo care au terminat facultatea şi s-au angajat la Poiana Mare în 2010. De atunci şi până acum, au primit bani ca şi colegii lor care au în CV o şcoală postliceală. Angajatorul ar fi trebuit să admită trecerea acestora la o grilă de salarizare superioară, conform studiilor”, a mai spus Ion Cotojman. Potrivit sindicaliştilor, fiecare asistent medical aflat în această situaţie a pierdut aproximativ 5 milioane de lei vechi pe lună.

Tichetele de masă, o cheltuială prea mare pentru spital

Directorul Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, Virginia Dianu, susţinea ieri că tichetele de masă pentru cei peste 300 de angajaţi nu pot fi acordate din cauza problemelor financiare ale unităţii sanitare. „Am spus şi la Prefectură acelaşi lucru: cu dragă inimă aş fi vrut să le dau medicilor noştri tichetele de masă, dar nu am cum, fiindcă suma e prea mare. Dar sunt deschişi la orice calcule, la orice idei care ar veni din partea sindicaliştilor”. Potrivit directorului, tichetele de masă ar însemna o cheltuială lunară de 600 milioane de lei vechi. În altă ordine de idei, datoriile actuale ale spitalului se ridică la suma de 4 miliarde de lei vechi, dar, conform managerului, acestea vor fi achitate „într-o lună sau două”.

Concursul de promovare, chiar în ziua grevei

Lucrurile sunt puţin mai complicate în ceea ce priveşte promovarea salariaţilor. Coincidenţa face ca exact astăzi, cu o oră înainte de declanşarea grevei de avertisment, la spital să fie organizat concursul de promovare a celor patru asistenţi medicali debutanţi. „Chiar mâine (n.r. – astăzi) are loc promovarea a patru asistenţi debutanţi”, a anunţat managerul Virginia Dianu. Procedura după care se face promovarea, şi anume prin examen, este contestată de sindicalişti, care susţin că aceasta ar fi trebuit să fie făcută în cadrul unităţii, în baza unei fişe de evaluare, conform legii. Întrebată de ce au fost promovaţi abia acum debutanţii, managerul de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare a invocat un alt cadru legal care „îmi dă voie să fac aceste promovări numai după trei evaluări anuale consecutive. Şi acum s-a împlinit acest termen”.

Ar putea urma greva generală

Greva de avertisment durează două ore, între 10.00 şi 12.00, timp în care medicii şi asistenţii participanţi la protest îşi vor opri activitatea. Dacă revendicările nu vor fi soluţionate nici astăzi, protestatarii ar putea declanşa chiar greva generală. „Având în vedere că Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, solicităm acestei instituţii să se implice în soluţionarea revendicărilor, înainte de a declanşa greva generală, care ar genera o stare de instabilitate la nivelul unităţii sanitare”, a declarat liderul Unimedical, Ion Cotojman. Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare este considerat una dintre unităţile sanitare strategice, având în vedere că aici sunt trataţi pacienţi cu afecţiuni psihice, şi, nu de puţine ori, a fost în mijlocul scandalurilor.

Marin Vintilă, primarul comunei Poiana Mare: „Am avut o discuţie cu managerul spitalului astăzi (n.r. – ieri) şi ştiu că mâine (n.r. – astăzi) va fi o grevă acolo. Problema este legată de acele promovări, însă am înţeles de la doamna director că acestea au început să fie făcute în urmă cu o lună şi vor avea loc chiar şi mâine. Şi cu bonurile de masă este o problemă. Însă spitalul aparţine de Ministerul Sănătăţii şi noi nu putem să îi ajutăm financiar. Pentru că sunt însă pe raza comunei noastre, ori de câte ori a fost nevoie i-am sprijinit, fie că au avut nevoie să le deszăpezim drumul sau alte treburi gospodăreşti”.

Sursa:www.cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Consimțământ pentru cookie-uri
Folosim cookie-uri pe acest site pentru a analiza traficul, a vă aminti preferințele și pentru a vă optimiza experiența.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.