Ore de coşmar pentru şoferii care au drum pe DN 56 Craiova- Calafat

Mircea Guţă, primarul oraşului Calafat, a declarat că infrastructura rutieră din zonă nu va putea suporta traficul de pe podul de peste Dunăre. Edilul a mai precizat că lucrările pentru reabilitarea drumului naţional DN56 Craiova-Calafat ar trebui urgentate.

Drumul Craiova-Calafat este plin de gropi, iar şoferii susţin că circulă cu mare atenţie. „Putem ajunge cu maşina în craterele care s-au format în carosabil. Este un adevărat calvar să treci prin zonele unde se lucrează. Din punctul meu de vedere trebuia finalizată până acum investiţia. Firma care a câştigat licitaţia este în urmă cu totul. Se vede clar cu ochiul liber. De la Craiova la Calafat am făcut 3 ore“, a spus Marian Tomescu.  

Lucrările de reabilitare pentru această şosea au fost finanţate cu 1,1 milioane de euro de la buget. Tot drumul costă în total peste 33 de milioane de euro. „Avem multe probleme în acest tronson, în special pe mine mă interesează din punct de vedere al administratorului Calafatului, mă interesează tronsonul Basarabi şi Golenţi. Acolo deja s-au început lucrările, iar dacă vor rămâne aşa cum sunt în situaţia actuală, avem o mare problemă din punct de vedere al iernării, să nu apară accidente din cauza tocmai a reabilitării acelui tronson de drum“, a spus Mircea Guţă, edilul oraşului Calafat.  

Victor Ponta a declarat că în urmă cu două luni că ar trebui făcută autostradă de la Craiova la Calafat. „O să facem drumul şi îl facem bun, dar nu e suficient - adică un drum cu o singură bandă, una dus, una întors, nu e suficient - motiv pentru care în primul proiect pe exerciţiul 2014-2020 la care lucrăm şi îl depunem este ca de la Craiova la Calafat să avem regim de autostradă“, a spus Ponta.

Sursa:adevarul.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.