Pedepse reduse la apel pentru traficanţii de droguri ai lui „Fifa”

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au soluţionat apelurile declarate de patru din cei cinci membri ai grupării care se ocupa cu vânzarea ca...

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au soluţionat apelurile declarate de patru din cei cinci membri ai grupării care se ocupa cu vânzarea canabisului în Calafat, zona limitrofă, dar şi în Craiova. Trei dintre inculpaţi au obţinut reducerea pedepselor, cel mai avantajat de decizia magistraţilor fiind furnizorul drogurilor, care a obţinut reducerea pedepsei de la 10 ani, cât primise pe fond, la 4 ani de închisoare. Hotărârea pronunţată pe 28 noiembrie a.c. de Curtea de Apel Craiova poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reamintim că, Andrei Mihai Firu, din Calafat, Marian Lucian Toader, din aceeaşi localitate, Gabriel Constantin Şuncă, Edi Andrei Catană şi Ionuţ Cătălin Golea au fost trimişi în judecată pe 28 mai a.c., de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pentru trafic internaţional de droguri. Pe 9 iulie a.c., judecătorii Tribunalului Dolj au pronunţat soluţia în dosar, având în vedere că toţi inculpaţii şi-au recunoscut faptele şi au cerut să fie judecaţi cu aplicarea prevederilor art. 320 ind. 1 Cod de procedură penală vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Cea mai mare pedeapsă a primit-o furnizorul drogurilor, Marian Lucian Toader, condamnat la 10 ani de închisoare cu executare. Andrei Mihai Firu a primit 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, Gabriel Constantin Şuncă 1 an şi 8 luni de închisoare cu executare, faţă de toţi trei fiind menţinută arestarea preventivă. Catană şi Golea au scăpat mai „ieftin”, fiind condamnaţi la câte 1 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 8 luni.

Cu excepţia lui Ionuţ Cătălin Golea, ceilalţi patru inculpaţi au declarat apel, care a fost soluţionat săptămâna trecută, pe 28 noiembrie, de judecătorii Curţii de Apel Craiova. Instanţa a admis apelurile formulate de inculpaţii Marian Lucian Toader, Andrei Mihai Firu zis „Fifa” şi Gabriel Constantin Şuncă şi a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul Catană. Rejudecând, instanţa l-a condamnat pe Toader la 4 ani închisoare (faţă de 10 ani cât primise la Tribunalul Dolj), menţinându-i arestarea preventivă, Andrei Mihai Firu a primit 3 ani de închisoare, fiind menţinută arestarea şi faţă de el, iar lui Şuncă judecătorii i-au suspendat pedeapsa de 1 an şi 8 luni cu executare pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 8 luni. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Gruparea a fost destructurată pe 31 martie a.c., când a fost prins în flagrant Andrei Mihai Firu în timp ce ridica de la un microbuz un colet expediat din Spania de Marian Lucian Toader. La controlul pachetului, s-a constatat că acesta conţinea aproximativ 400 grame de canabis şi un gram de substanţă albă ce părea a fi cocaină. Firu a fost reţinut de poliţişti, imediat fiind efectuate 5 percheziţii la domiciliile celorlalţi membrii ai grupării, în localităţile Calafat, Moţăţei şi Craiova, în urma cărora au fost ridicate alte 115 grame de canabis, 9 plante de canabis în ghivece şi suma de 2.500 lei, provenită din vânzarea de droguri.

Sursa:www.cvlpress.ro

COMMENTS

S-ar putea să-ți placă și:

Nume

Accident,4,Actual,902,Atentionare Meteo,40,Balul Bobocilor,1,cadastru,1,Calafat,2,Calafat News,13,Centrul Civic,1,Compania de Apă Oltenia,1,coplata,1,Desa,1,Educatie,9,Eveniment,134,Facebook,1,Feature,1,incendiu,26,IPJ Dolj,1,ISU Dolj,5,ÎNTRERUPERI PROGRAMATE,5,LICITATII,2,Marea Britanie,1,METEO,8,Municipiul Calafat,2,National,1,Naţional,1,Național News,7,News,1,Podul Calafat-Vidin,101,Politica,2,PTF Calafat,385,Sănătate,3,Sfinţi Ierarhi,1,Slider,1405,Spitalul Municipal Calafat,1,Sport,263,Stiri externe,613,Stiri interne,1283,Video,4,Virus,4,Zilele Municipiului Calafat,2,
ltr
item
Calafat News - Media Website: Pedepse reduse la apel pentru traficanţii de droguri ai lui „Fifa”
Pedepse reduse la apel pentru traficanţii de droguri ai lui „Fifa”
http://3.bp.blogspot.com/-pGSoy1VUZT0/Up11pWCiJZI/AAAAAAAAOR8/SIopgKws728/s1600/drog-2-300x225.jpg
http://3.bp.blogspot.com/-pGSoy1VUZT0/Up11pWCiJZI/AAAAAAAAOR8/SIopgKws728/s72-c/drog-2-300x225.jpg
Calafat News - Media Website
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2013/12/pedepse-reduse-la-apel-pentru.html
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2013/12/pedepse-reduse-la-apel-pentru.html
true
4417190105792548726
UTF-8
Loaded All Posts Not found any posts VIEW ALL Readmore Reply Cancel reply Delete By Home PAGES POSTS View All RECOMMENDED FOR YOU LABEL ARCHIVE SEARCH ALL POSTS Not found any post match with your request Back Home Sunday Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS PREMIUM CONTENT IS LOCKED STEP 1: Share to a social network STEP 2: Click the link on your social network Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy