Sute de credincioşi au fost prezenţi astăzi la hramul Mănăstirii Maglavit, de praznicul Izvorul Tămăduirii. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
Răspunsurile la strană au fost date de Grupul Psaltic "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" al Catedralei Mitropolitane din Craiova, dirijat de prof. Victor Şapcă. La evenimentul religios au fost prezente autorităţi locale şi judeţene, printre care preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi primarul oraşului Calafat. În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre semnificaţia sărbătorii de astăzi, despre importanţa şi întrebuinţarea apei sfinţite şi despre rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii neamului omenesc. „Sărbătoarea de astăzi închinată Izvorului Tămăduirii este aşezată în Săptămâna Luminată, după praznicul cel mare al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este dedicată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru că Maica Domnului s-a arătat, atât prin viaţa ei curată cât şi prin naşterea minunată, izvor al vieţii. Maica Domnului a născut Viaţa, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos care este Viaţa lumii. Maica Domnului, faţă de strămoaşa noastră Eva, a născut viaţa noastră. Astăzi, de Izvorul Tămăduirii, mulţumim Maicii Domnului, Izvorul Vieţii, tămăduitoarea vieţii noastre, cea care totdeauna se roagă pentru noi şi poartă grijă de noi”, a subliniat ÎPS Irineu. Piatra de temelie a Mănăstirii Maglavit a fost pusă în anul 1935 de către episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, pe locul minunii careia i-a fost martor Petrache Lupu. Povestea ciobanului din Maglavit, căruia i s-a arătat Dumnezeu, s-a făcut cunoscută în întreaga ţară. Pe locul unde s-a petrecut minunea s-au adunat mii de oameni, mulţi dintre ei bolnavi, pentru a fi vindecaţi. „Maglavitul a fost cunoscut în ţară ca un loc de pelerinaj unde la sărbători veneau zeci de mii de oameni. Acest lucru s-a întâmplat datorită unui eveniment care a mişcat nu numai ţara noastră, ci şi credincioşii din ţarile dimprejur. În anul 1935, în acest sat era un cioban cu vârsta de 28 de ani, cu frică de Dumnezeu, iar pe el l-a ales Dumnezeu să i se arate şi să le spună oamenilor să se pocăiască. Aici veneau oameni schilozi, oameni orbi, locul minunilor fiind la salcie, acolo unde este şi fântâna lui Petrache Lupu cu apă tămăduitoare”, a povestit maica Maria, stareţa Mănăstirii Maglavit.
Sursa:www.lupamea.ro