”LET’S DO IT, DANUBE!”: Elevii din Calafat au învățat despre importanța Dunării

Administrația Bazinală de Apă Jiu a continuat astăzi, 3 iunie 2014  campania de educație non-formală privind ecologia și protejarea mediului și a apelor din  cadrul proiectului “Let’s do it, Danube la Școala Gimnazială ”Gheorghe Brăescu” din Calafat.   

În cadrul unei lecții deschise, elevii clasei a IV-a au putut învăța de la specialiștii Administrației Bazinale de Apă Jiu amănunte despre bărtânul fluviu și cât de important este acesta pentru statele riverane. Locuind într-un oraș aflat pe malul Dunării, elevii din Calafat au dat dovadă de pricepere și maturitate în momentul în care li s-a explicat despre lucrurile bune și cele mai puțin neplăcute aduse de acest mare fluviu.

Școlarii au fost informați cu privire la datele principale ale Dunării, de unde izvorăște, prin câte țări trece și câte capitale traversează. Totodată micuții au aflat că fluviul Dunărea este singurul din Europa care curge de vest la est, că are un debit mediu de 7.130 metri cubi pe secundă lucru ce-l face să fie al 28-lea fluviu din lume din punct de vedere al debitului. Specialiștii A.B.A Jiu au explicat elevilor ce este Comisia Internațională pentru Protecția fluviului Dunărea, de ce aceasta organizează odată la șase ani Expediția Internațională a Dunării și care sunt efectele economice și culturale oferite.

Prin răspunsurile primite la întrebări, școlarii au înțeles că Dunărea nu este doar o apă curgătoare, ci și o punte de legătură economică și culturălă între țările pe care aceasta le traversează și nu numai. Au înțeles cât de important este să prețuim acest fluviu protejându-l și s-au angajat să participe de Ziua Internațională a Dunării, pe 29 iunie la ecologizarea malurilor sale.

Provenind dintr-un oraș riveran Dunării, elevii au dorit să afle de ce transportul cu barca, șalupele, vaporul are pe lângă efectele benefice economice și o serie de efecte negative, amintind în acest sens poluarea ce se întâmplă mai des în timpul verii.

“Le-am explicat pe înțelesul lor ce fac specialiștii A.B.A Jiu în momentul unei poluări pe Dunăre, cum diminuează efectele acesteia și care sunt cauzele repetate ale acestui fenomen. Trăind într-un oraș de pe malul Dunării școlari au contact mai des cu ce se întâmplă cu fluviul, află de la părinți, bunici de eventuale poluări, văd efectele inundațiilor când fluviul iese din matcă. Prin lecția de azi le-am dat răspunsurile la o serie de întrebări și i-am făcut să înțeleagă că, deși locuiesc într-un oraș mic, defapt ei cresc în una dintre localitățile de pe marginea celui de-al doilea fluviu din Europa”, Camelia Bărbuțu, purtător de cuvânt A.B.A Jiu.

Lecția s-a încheiat prin oferirea tuturor elevilor din clasa a IV-a a unui caiet cu mascota proiectului -“Picătura”, iar materialele promoționale vor fi amenajate într-un colț al clasei specific “Apei” care să le amintească de fiecare dată cât de important este acest element pentru viață.  Totodată, cinci dintre cei mai activi elevi au fost premiați, primind câte o șepcuță inscripționată cu Apele Române.

Amintim că Administrația Națională “Apele Române”  a devenit partener strategic al proiectului “Let’s Do It, Danube !”, eveniment care se va concretiza în curățarea malurilor Dunării chiar de Ziua Internațională a fluviului, pe data de 29 iunie 2014 , iar județele implicate, în acest an, în cadrul zilei de curățenie sunt: Caraș – Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, Tulcea și Constanța.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.