În Craiova, Calafat, Malu Mare, Podari şi Breasta / 32 de milioane de euro pentru extinderea unor reţele de apă şi canalizare

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a convocat, ieri, adunarea generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Oltenia pentru a aviza studiul de fezabilitate al unui nou proiect cu finanţare europeană pentru extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, inclusiv branşamente şi racorduri în mai multe localităţi. Acest proiect, în valoare de 32 de milioane de euro, urmăreşte continuarea lucrărilor de investiţii din masterplanul de apă şi apă uzată care, din punct de vedere financiar, nu au putut fi prinse în proiectul iniţial.


Ion Prioteasa, şeful administraţiei doljene şi, totodată, preşedinte al ADI Oltenia, a precizat că investiţia se ridică la peste 30 de milioane de euro, fiind realizată din economiile obţinute prin implementarea masterplanului de apă şi apă uzată. „O preocupare constantă a noastră, a Consiliului Judeţean, a constituit-o  îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru locuitorii Doljului. De-a lungul timpului, Consiliul Judeţean a depus eforturi constante pentru a creşte calitatea vieții, în acest sens implicându-se în implementarea unor proiecte fie finanțate din bani de la bugetul de stat, fie din fonduri europene, prin care au fost efectuate lucrări de reabilitare şi modernizare a infrastructurii de apă şi canalizare. Uniunea Europeană ne spune adesea că, după 2016 şi mai apoi 2018, localităţile care nu au încă apă şi nici canalizare vor primi amenzi. Eu am convingerea că judeţul Dolj va depăşi aceste dificultăţi şi, în următorii doi ani, cu greu vom mai găsi localităţi care să nu aibă soluționată alimentarea cu apă sau canalizarea”, a spus Ion Prioteasa.

„Finanţăm lucrări absolut necesare în completarea masterplanului de apă”

Şeful administraţiei doljene a vorbit iniţial despre proiectul masterplanul de apă şi canalizare, o strategie pe termen lung care în prima ei fază – „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj”, în valoare de peste 185 de milioane de euro, aduce aceste utilităţi în toate marile localităţi şi a făcut astfel un pas către cel de-al doilea proiect. „În plin proces de implementare s-au obținut economii de aproape 50 de milioane de euro, care s-au tradus în noi proiecte prin care finanțăm lucrări absolut necesare în completarea masterplanului de apă. Într-o primă etapă, am obținut peste 18 milioane de euro finanțare într-un demers investiţional prin care sunt executate lucrări de branşamente şi racorduri în vederea atingerii gradului de conformare în mai multe localităţi din judeţul Dolj. Iată că astăzi (n.r. – ieri) aprobăm studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru un al doilea proiect care va fi implementat din economiile realizate pe prima fază a masterplanului de apă. Este vorba de 32 de milioane de euro pentru extinderea unor reţelele de apă şi canalizare în Craiova, Calafat, Malu Mare, Podari şi Breasta. Sunt lucrări ample, care vor rezolva o bună parte dintre problemele cu care se confruntă aceste localităţi”, a spus şeful administraţiei judeţene.

100 de milioane de euro pentru cel de-al doilea fir de aducţiune de la Izvarna


Prioteasa a spus că există în acest fel şi o continuare a acestui masterplan de apă şi canalizare. Va fi pus în operă de Compania de Apă „Oltenia” cel de-al doilea fir de aducţiune de la Izvarna. „Sigur că este foarte greu, întrucât, dacă ne referim doar la sume, înseamnă peste 100 de milioane de euro. Actuala conductă de Izvarna va fi folosită pentru a aduce alimentarea cu apă în localităţile din nordul județului, în timp ce pentru comunităţile din sudul Doljului va fi dusă apă din zona Gioroc”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Directorul Companiei de Apă „Oltenia”, Constantin Mitriță:  „Vreau să fac câteva precizări privind planul de investiții prinse în masterplanul de apă. Din economiile pe care le-am înregistrat pe prima fază a proiectului de alimentare cu apă și apă uzată avem în vedere extinderea rețelelor de apă și canalizare în Craiova, Calafat și Malu Mare, precum și conducte cu apă la Podari și la Breasta. În ceea ce priveşte cel de-al doilea fir de aducțiune de la Izvarna, trebuie spus că demararea unui astfel de proiect este absolut necesară, actuala rețea suferind numeroase avarii provocate în special de vechimea ei. A fost făcută în 1966, cu o durată de viață normată de 20 ani. Iată că de 25 de ani aducem apă pe o reţea care trebuia să fie scoasă din uz. În perspectivă, avem în vedere reabilitarea și a acestui fir de aducţiune”.

Sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.