Azi-noapte, la ora 00.30, lucrători ai Postului de Poliţie Ciupercenii Noi, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe DJ 553, în afara localităţii, l-au depistat pe B.Ion, de 33 de ani, din comuna Desa, Dolj, în timp ce conducea un autoturism, însoţit de D.Vasile, de 31 de ani, din aceiaşi localitate, având asupra lor un iepure de câmp şi o armă de vânătoare cal.12 mm.
Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că aceştia, pe Fondul de vânătoare nr. 2 Adânca, au împuşcat un iepure cu arma devânătoare deţinută legal de către D.Vasile. Arma de vânătoare, cal.12 mm, 2 cartuşe nepercutate şi iepurele au fost ridicate in vederea cercetărilor, poliţiştii întocmind pe numele celor în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj cinegetic.