Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Calafat au depistat un camion în valoare de 28.500 euro care figura ca fiind furat din Belgia.
În data de 16.12.2014, în jurul orei 05.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetăţeanul macedonean Risto T., în vârstă de 45 de ani, la volanul unui autocamion marca Daf cu numere de înmatriculare olandeze.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră doljeni au constatat că autocamionul figurează ca fiind furat din Belgia, din data de 25.09.2014.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit cetăţeanului macedonean dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt, iar autocamionul în valoare de 28.500 de euro a fost indisponibilizat la sediul S.T..P.F. Calafat până la finalizarea cercetărilor.