Din neatenție a ajuns la spital și s-a ales și cu dosar penal

Aseară, în jurul orei 20:30, lucrătorii Poliţiei municipiului Calafat au fost sesizaţi de către Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Calafat de faptul că la această unitate s-a prezentat U.Florin, de 22 ani, din comuna Moţăţei, județul Dolj, care a declarat că a fost victima unui accident rutier.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în jurul orei 15:30, pe strada Bisericii din comuna Moţăţei, în timp ce U.Florin conducea un autoturism, pe fondul lipsei de experienţă întrucât nu posedă permis de CONDUCERE pentru nici o categorie de vehicule, a pierdut controlul volanului şi a lovit un cap de pod din beton. Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile legale.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.