Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de precipitaţii importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori, valabilă de joi, 5 martie, ora 13.00, până vineri, 6 martie, ora 16.00. În plus, o a doua avertizare vizează perioada 6 – 7 martie, când vremea rea va cuprinde aproape toată țara. Județele Dolj, Mehedinți, Gorj și Vâlcea intră de mâine sub Cod galben.
Potrivit ANM, în intervalul 5 martie, ora 13.00 – 6 martie ora 16.00, vor cădea precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În zona montană şi în regiunile sud-vestice vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi, îndeosebi la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15… 20 l/mp şi izolat 30…35 l/mp. În Dobrogea, sudul Munteniei şi al Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va depăşi la rafală 60 km/h, viscolind ninsoarea.
De asemenea, ANM a emis o altă avertizare Cod galben de precipitaţii importante cantitativ, ninsori, intensificări ale vântului, valabilă în in perioada 6 martie, ora 16.00 – 7 martie, ora 16.00. În intervalul menţionat vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în sudul Banatului. În restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte.
Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp în regiunile sudice, estice şi centrale. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze ce vor depăşi 50 km/h, mai ales în sud. La munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.