Un judoka din Calafat a cucerit titlul de campion balcanic la categoria de vârstă U15 în Muntenegru


Un judoka din Calafat a cucerit titlul de campion balcanic la categoria de vârstă U15 în Muntenegru. Adrian Șulcă este legitimat la CS Independența Calafat, un club micuț de judo coordonat de un antrenor inimos și foarte ambițios, Alexandru Pop. Balcaniada s-a desfășurat recent în Muntenegru, la Zabljak, iar sportivul din Calafat s-a impus fără probleme la categoria 60 de kilograme. „A avut patru meciuri și le-a câștigat pe toate prin ippon. S-a descurcat foarte bine. Sunt mândru de el“, a spus ieri antrenorul Pop.

„Nu a fost deloc greu. Am muncit pentru acest rezultat luni întregi. Medalia de aur nu este chiar din aur. Ea este făcută din multă muncă, sudoare și lacrimi“, l-a completat proaspătul campion balcanic. Șulcă urcase și anul trecut pe podium la competiția din Balcani, când a obținut medalia de bronz. Aurul cucerit în urmă cu câteva zile îi completează zestrea de medalii din 2015, adică două titluri de campion național la categoriile U15 și U16.

Pentru mulţi dintre elevii săi, Alexandru Pop este şi antrenor, şi părinte, şi profesor de geografie. Când merg la competiţii, sportivii fac popasuri, vizitează obiective turistice, apoi fac o compunere despre ce au văzut. Judoka din Calafat au mers la turnee amicale în țări vecine, dar în Muntenegru nu ajunseseră. „Zabljak este o stațiune aflată la 1.700 de metri altitudine, o zonă unde se schiază. Acolo erau 14 grade, iar noaptea ne-au făcut focul pentru că era frig. Fusesem prin multe țări vecine, dar în Muntenegru nu ajunsesem. Au acel canion care te sperie. Este al doilea din lume, după Marele Canion din Colorado. Eu din toate deplasările încerc să le îmbogățesc copiilor cunoștințele de geografie și turism pe lângă concursul propriu-zis“, a mai spus Pop.

Patru medalii și la U 11

În aceeași perioadă cu Balcaniada, la Târgu Mureș, orașul natal al antrenorului Alexandru Pop, s-a desfășurat Campionatul Național de judo U11. Plecați la concurs cu părinții, micuții judoka de la Independența Calafat au obținut patru medalii, dintre care două de aur, una de argint și una de bronz. Campioni naționali au ieșit Sebastian Fudulu (categoria 27 de kilograme), Lucian Catană (29 kg), vicecampion național a devenit Andrei Dănciulescu (30 kg), iar Cosmin Baltaru (55 kg) a luat medalia de bronz.

Sursa:gds.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.